Echipamentul tricolorilor a fost împrumutat unei echipe din Vaslui. Tricourile lui Chiricheș & Co au fost purtate de moldoveni amatori, iubitori ai sportului rege

Tricourile naționalei României au fost văzute sâmbătă dimineață pe un stadion din Republica Moldova. Siluetele care le-au îmbrăcat nu au fost însă băieții lui Daum, ci echipamentul primei reprezentative a fost purtat de o echipă de amatori a AJF Vaslui. Aceasta a susținut un meci-șusă cu o formație de peste Prut.

Potrivit jurnaliștilor de la Libertatea, președintele AJF Vaslui, Bogdan Gheorghiță, a declarat: „Am solicitat Federației să ne pună la dispoziție tricourile naționalei, deoarece am reprezentat România. Le dăm înapoi. Meciul a făcut parte din evenimentele organizate cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înființarea raionului Cantemir”.

Bogdan Gheorghiță conduce AJF Vaslui din iunie 2014: Sunt cel mai tânăr președinte de AJF din țară. Am fost ales după instalarea lui Răzvan Burleanu la FRF și nu știu cum a fost înainte. Nu vă spun cu cine voi vota la alegerile de anul viitor, dar pot să vă spun că sunt foarte mulțumit de colaborarea cu Federația. Nu mă pot plânge de nimic. Din punctul meu de vedere conducerea și administrația de la casa Fotbalului a fost mereu aproape de noi.

 

 

Publicat: 29 03. 2017, 08:13
Actualizat: 29 03. 2017, 12:04