După un tur excelent în Ucraina, Florentin Matei poate pleca liber de la Volyn: „Intru în ultimele 6 luni de contract”. Mijlocașul are cifre mai bune decât cei convocați de Iordănescu la națională

  • Florentin Matei (22 ani) a terminat turul de campionat în Ucraina cu o pasă de gol în victoria lui Volyn, 1-0 cu Dnepr Dnepropetrovsk. Mijlocașul român intră în ultimele șase luni de contract și este o țintă atractivă pe piața transferurilor 
  • Cu 8 goluri și 6 pase de gol, Florentin Matei este recomandat a fi mai în formă decât toți mijlocașii pe care Anghel Iordănescu i-a convocat pentru ultima acțiune a naționalei, amicalul cu Italia

Florentin Matei a încheiat cu stil prima parte a sezonului la Volyn Luțk. Mijlocașul român a continuat prestația excelentă din penultima etapă cu un juc foarte bun contra celor de la Dnepr Dnepropetrovsk, formația care l-a dorit în urmă cu un an. Matei a ratat principalele ocazii de gol ale lui Volyn în prima repriză, apoi a centrat la golul prin care echipa sa și-a asigurat victoria. Prestația din meciul cu Dnepr a venit să completeze o primă parte a sezonului excelentă pentru Florentin Matei. Fotbalistul care a fost format de Steaua are 8 goluri și 6 pase de gol pentru Volyn în acest sezon, cifre care îl recomandă drept cel mai eficient mijlocaș pe care România îl are în acest moment în fotbalul european de nivel ridicat.


Florentin Matei a reușit să înscrie un gol și contra Șahtiorului în prima parte a sezonului, în ciuda celor două victorii clare obținute de echipa lui Mircea Lucescu contra lui Volyn Luțk: 4-1 în tur și 4-0 în retur. Foto: Volyn Luțk


Matei are cifre mult mai bune decât mijlocașii convocați de Iordănescu pentru meciul cu Italia

Unul dintre liderii echipei care este acum pe locul 5 în campionatul Ucrainei, Florentin Matei nu vede turul acesta de campionat drept cea mai bună performanță individuală pe care a avut-o. „Nu știu dacă e neapărat cel mai bun tur de campionat pe care l-am făcut în carieră. Poate din punct de vedere statistic să fie. Cred că puteam să fim mai sus de locul 5 cu Volyn, am pierdut multe puncte pe neatenția noastră„, a spus Florentin Matei pentru ProSport la intrarea în vacanța de iarnă. Chiar dacă nu recunoaște că este deranjat de faptul că a fost ocolit de selecționerul Anghel Iordănescu la convocările de până acum, Matei menționează faptul că așteaptă o telegramă: „Îmi doresc să ajung la echipa națională, e visul oricărui fotbalist„, a spus acesta. 

Chiar și așa, o comparație între cifrele lui Matei și cele ale mijlocașilor convocați de Anghel Iordănescu pentru ultima acțiune a echipei naționale, amicalul de la Bologna cu Italia, îl favorizează evident pe fotbalistul lui Volyn Luțk.

Jucător Club Meciuri Goluri Pase de gol
Florentin Matei Volyn Luțk 18 8 6
Mihai Pintilii Hapoel Tel Aviv 10 0 0
Andrei Prepeliță Ludogoreț 19 0 0
Ovidiu Hoban Hapoel Be’er Sheva 13  2 0
Lucian Sânmărtean Al Ittihad 10 2 2
Gabriel Torje Osmanlispor 14 2 4
Alexandru Maxim VfB Stuttgart 11 2 1
Adrian Popa Steaua 27 2 5
Vlad Achim Viitorul 19 2 5

Intră în ultimele 6 luni de contract și poate pleca liber de la Volyn

Cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.com la 1,2 milioane de euro, Florentin Matei intră începând cu această iarnă pe piața transferurilor întrucât contractul său cu Volyn Luțk intră în ultimele șase luni. „Există posibilitatea să plec iarna asta de la Volyn, însă vom vedea. Eu intru în ultimele șase luni de contract, iar clubul ar trebui să accepte orice ofertă bună pentru mine„, a mai spus mijlocașul pentru ProSport. Matei a fost la un pas de plecare acum un an, atunci când Dnepr Dnepropetrovsk a purtat discuții pentru transferul său, însă totul a picat din pricina unor neînțelegeri.

 

Publicat: 09 12. 2015, 13:53
Actualizat: 09 12. 2015, 13:58