Dorinel Munteanu, atac dur la adresa selecționerului: „Îmi dau seama că Edi Iordănescu e pe altă lume”

Edward Iordănescu a pierdut cel de-al treilea meci pe banca tehnică a României, scor 0-2, contra Muntenegrului.

Meciul de la Podgorica a fost debutul într-un meci oficial pentru noul selecționer, însă prestația echipei sale a adus un val de critici din partea foștilor mari internaționali.

Dorinel Munteanu, jucătorul cu cele mai multe selecții pentru echipa națională, consideră că selecționerul ar trebui să fie cel mai învinovățit pentru rezultatul slab din Muntenegru.

Dorinel Munteanu: „Îmi dau seama că Edi Iordănescu e pe altă lume”

Actualul antrenor al Oțelului Galați spune despre Edi Iordănescu că nu a ales corect lotul pentru aceste patru meciuri din cadrul Ligii Națiunilor.

Dorinel Munteanu consideră că selecționerul ar trebui să își asume toată responsabilitatea rezultatelor nefavorabile, iar acuzele către jucători ar trebui să înceteze.

„Eu nu am văzut meciul, am fost pe drum aseară. O rușine, un joc foarte slab, din ce am auzit. Văzând interviurile lui Edi Iordănescu îmi dau seama că e pe altă lume. După primul meci oficial a început să acuze jucătorii și să nu-și asume responsabilitatea. Așa ar fi normal să facă, să-și asume greșelile.

Am văzut și din interviurile jucătorilor și-mi dau seama că nu au înțeles ce trebuie să facă. Eu în momentul de față nu am nicio speranță. Nici ofensiv, nici defensiv. E incredibil să nu ne ridicăm la nivelul Muntenegrului. Mă gândeam la cel puțin un egal înainte de meci. Fotbaliștii nu pot să joace singuri.

Trebuie să aibă o filosofie exactă Edi și să convoace doar oameni care se pliază pe ideile lui. Chiricheș e un băiat cinstit și nu vrea să spună ce se întâmplă sau ce se lucrează. Trebuie să-i faci să înțeleagă pe jucători ce trebuie să joace, nu să fie așa la întâmplare.

Uitați-vă la CFR Cluj, știi clar ce stil eu. Îmi doresc ca rezultatele echipei naționalei să fie altele. Nu ca Germania, Argentina sau ăștia, dar măcar să fim decenți”, a spus Dorinel Munteanu la DigiSport.

Publicat: 05 06. 2022, 11:48
Actualizat: 05 06. 2022, 11:50