Doi debutanți pentru România și al 50-lea gol primit cu Piți selecționer!** Uite care sunt CIFRELE meciului cu Belgia

Golul marcat de Daniel Van Buyten, vineri seară, la meciul amical Belgia-România, a fost al 50-lea primit de națională cu Victor Pițurcă selecționer, informează www.frf.ro.

În meciul de vineri s-a marcat și al 13-lea autogol al unui „tricolor” în proprie poartă, cel semnat de Cociș la finele primei reprize. Precedentul se regăsește în urmă cu un an, tot la un „amical”, cu Italia, la Klagenfurt, scor 1-1, autor fiind Ciprian Marica

Doi debutanți a avut naționala vineri seară, pe Marian Pleașcă și Valerică Găman, aceștia devenind al 791-lea, respectiv, al 792-lea jucător din istoria echipei naționale.

Pentru prima oară, Pandurii Târgu Jiu a avut cei mai mulți fotbaliști care au apărut pe teren.

Execuția lui Raț a reprezentat al doilea penalty ratat de tricolori în acest an, după cel al lui Săpunaru, tot în finalul unei partide, cea din Giulești, cu Bosnia-Herțegovina, în preliminariile Euro-2012

A fost a treia oară când adversar a fost Georges Leekens (de fiecare dată ca selecționer al Belgiei), iar la precedenta partidă, din 28 aprilie1999, pe cele două bănci tehnice s-au aflat aceiași selecționeri ca și vineri seară.

Echipa națională a României a pierdut, cu scorul de 1-2 (0-2), meciul susținut, vineri, la Liege, în compania selecționatei Belgiei, golul reprezentativei „tricolore” fiind marcat de Daniel Niculae. Fundașul Răzvan Raț a ratat un penalty în minutul 87 al meciului.

MEDIAFAX

Publicat: 12 11. 2011, 14:04
Actualizat: 12 11. 2011, 14:05