Doar 4000 de fani la ultimul test înainte de EURO

Meciul cu Muntenegru. Primul și ultimul test al României din perioada de pregătire premergătoare turneului final din Austria și Elveția.

Tricolorii lui Pițurcă au fost încurajați, din păcate, de prea puțini spectatori la amicalul din Ghencea. Poate că decorul a dezamăgit, nu însă și atmosfera. Fanii naționalei i-au încurajat pe Mutu și compania încă de la momentele de încălzire, iar scandarea „Hai, România!” se putea auzi din toate cele patru colțuri ale arenei.

Deși Campionatul European nu a început, iar România se află la două mii de kilometri de locul în care se vor desfășura marile meciuri ale verii, senzația unui turneu final se putea simți și în Ghencea. Pălăriile în culorile drapelului național și tricourile inscripționate cu numele lui Chivu și Mutu purtate de fani au readus aminte de vremurile de glorie ale generației de aur. Dacă geografic suntem departe de Euro, spiritual ne aflăm deja în mijlocul competiției.

Publicat: 01 06. 2008, 00:34
Actualizat: 01 06. 2008, 02:21