DISCIPLINĂ‚** cu zâmbetul pe buze

 

 
Noul selecționer admite că în lotul naționalei vor apărea și nume noi și că a început deja să vorbească cu liderii „tricolorilor!”

"Mai am nevoie și de odihnă!”, oftează la început Răzvan Lucescu, revenindu-i, însă, rapid entuziasmul: „Sunt tânăr, fac ceea ce-mi place cel mai mult, deci nu am de ce să mă plâng!”. Lucescu jr. e total diferit față de tiparul selecționerului cu care ne-am obișnuit. Deschis și jovial, tehnicianul a acceptat un dialog cu ProSport despre drumul la care a pornit deja alături de echipa națională.

Iași, Bistrița, vine Lituania. Ai timp de toate?
Îmi fac. Am început deja să strângem date, m-am întâlnit cu colaboratorii și am pus la cale planul de acțiune. Chiar dacă timpul pe care îl avem la dispoziție e scurt, vom reuși să pregătim cum trebuie prima înfruntare. E un început de drum și băieții vor fi motivați, sunt convins.
 
Cât de importante sunt meciurile rămase din actualele preliminarii?
Nu mă gândesc la o calificare la Mondiale. Nu pot să-i fac pe oameni să creadă, când de fapt șansele noastre sunt minime. Totuși, știu că trebuie să intrăm hotărâți să câștigăm fiecare meci și să începem deja să pregătim viitoarea campanie. Avem nevoie de puncte pentru a ne fi mai ușor în viitoarele calificări.

Ai luat legătura cu jucătorii?
Normal că am început să vorbesc cu cei din străinătate. Vreau să le transmit ideile și concepțiile mele, pentru a se obișnui cu mine ca selecționer. Trebuie ca atunci când ne întâlnim să ne cunoaștem deja cât de cât. Cu cei din Liga I nu am vorbit încă, pentru că aș da naștere la fel de fel de interpretări.

„Să nu fumeze pe ascuns!”
 
De-a lungul timpului au fost probleme de indisciplină la lot…
Nu sunt nici primii, nici ultimii. Eu plec de la premiza că nu vor exista escapade nocturne sau alte lucruri de genul acesta. Va exista un regulament de ordine interioară pe care îl voi prezenta la reunire. Ei trebuie să conștientizeze că grupul e mai important decât individul.
 
Deci vei fi strict cu ei?
Să nu se înțeleagă greșit. Naționala nu e pușcărie! Dacă noi vom comunica bine, atunci va exista un respect reciproc care îi va determina să evite actele de indisciplină. Sunt multe lucruri la mijloc. Normal că nu aș fi de acord cu fumatul, spre exemplu, dar decât să se ascundă prin băi sau mai știu eu unde, mai bine le permit să mai tragă o țigară. Sigur, totul e să nu îi deranjeze pe ceilalți. Trebuie ca fiecare să fie responsabil. Imaginea fotbalului românesc nu este deloc bună în aceste moment, iar „tricolorii” o pot repara.

„Vor fi și nume noi!”

Ți-e frică de faptul că ai putea să nu reușești să te impui?
Nu mi-e frică de absolut nimic, pentru că sunt convins că depinde doar de mine dacă o voi face sau nu, dar toți trebuie să fie conștienți că la națională se vine cu sufletul!
 
Vor fi surprize la convocări?
Avem un lot lărgit cu multe nume. Pe el se regăsesc și jucători care au mai fost și alții noi. Contează cel mai mult forma pe care o au și experiența internațională. E nevoie și de tineri, dar aceștia cresc pe lângă fotbaliștii consacrați. Fără oameni cu ștate vechi nu se poate.
 
Te vei implica și la tineret și juniori?
Încet-încet, da, o voi face. Acum nu pot să mă gândesc la asta. Am destule pe cap. Oficial, încep de la 1 iunie și din acel moment normal că voi fi prezent și la activitățile tineretului și cele juvenile.

„Aducem antrenor de portari!”
 
De ce s-au păstrat secunzii?
Eu am ales lucrul acesta. Îl cunosc pe Dan Apolzan foarte bine, iar despre Fane Iovan am referințe excelente. Sunt convins că va fi de mare ajutor și împreună cu Stelică secund și preparatorul meu Diego Longo, va face treabă bună. Cât despre antrenorul cu portarii, este posibil să aducem unul nou la reunire.
 
Ce ai vorbit cu tatăl tău după numirea ta ca selecționer?
Toată lumea se așteaptă să vorbim ceva senzațional. Știu că oamenii sunt interesați de ce e monden, dar eu discut cu tata foarte mult. Nu a fost ceva deosebit. Sunt lucruri pe care le dezbatem zilnic și atât.
 
Cum te vei descurca cu munca în paralel?
(râde) Nu știu. Mai am nevoie și să mă odihnesc, dar entuziasmul și faptul că sunt tânăr și îmi iubesc meseria mă ajută. În plus, atât la Brașov, cât și la națională am un staff care este alături de mine.

 

"Este o impresie total falsă că sunt un antrenor defensiv. De altfel, Brașov e echipa cu cele mai multe ocazii pe meci. Că organizarea e un principiu la care țin foarte mult, e altceva!"
Răzvan Lucescu, selecționer România
 
"Toți jucătorii trebuie să conștientizeze că în acest moment grupul de la națională e mai important decât ceea ce reprezintă fiecare jucător în parte. Realizările individuale vin în planul secund!"
Răzvan Lucescu, selecționer România
 

 

Publicat: 05 05. 2009, 09:15
Actualizat: 05 05. 2009, 09:33