Derby-ul grupei

Performerele grupei se gândesc deja la calificare după startul bun. Victoriile din prima etapă ale lituanienilor și austriecilor au dat aripi celor două naționale în perspectiva calificării la Mondialul din Africa de Sud din 2010.
„Această atmosferă de entuziasm excesiv în jurul nostru după victoria obținută în România este periculoasă, dar mă și bucură pentru că lumea trebuia să ne ia în seamă“, a declarat înaintea partidei cu Austria antrenorul lituanienilor, Jose Couceiro. „Totuși, am câștigat un prim război, iar lupta pentru calificare va fi aprigă“, a continuat tehnicianul balticilor, care a ținut să precizeze că „victoria Austriei în fața Franței ne obligă să tratăm cu respect adversarul“.

De cealaltă parte, Karel Bruckner, omul care este privit drept salvatorul Austriei după victoria cu selecționata „cocoșului galic“, își propune și el să câștige cea de-a doua partidă în grupă, chiar dacă nu va putea conta cel mai probabil pe căpitanul Ivanschitz (foto, care are probleme musculare la coapsă), autorul unui gol și al paselor de gol în partida cu Franța, și nici pe vârful Roland Linz. „Tendința ascendentă din ultimele partide trebuie confirmată printr-un nou succes“, a declarat Bruckner.
 

Publicat: 10 09. 2008, 00:43
Actualizat: 10 09. 2008, 10:17