De aici a plecat războiul dintre Dragomir și Piți:** „Nu i-a picat deloc bine că nu l-a ascultat!” El e mărul discordiei:

Dumitru Dragomir profită de rezultatele slabe ale naționalei din „dubla” Ungaria – Olanda pentru a-și urmări interesele personale. ProSport prezintă motivul pentru care șeful LFP a intrat în război cu Pițurcă

Președintele LPF caută să își consolideze relația cu Gigi Becali și îl atacă în mod constant pe antrenorul României

„Pițurcă e plătit la nivelul antrenorului Italiei și el ne sfidează pe toți!” și „Dacă nu ne calificăm, trebuie trași la răspundere toți cei care au condus această campanie” sunt două dintre cele mai recente declarații date de Dumitru Dragomir după „dubla” din care naționala a adunat doar un punct. Ținta șefului LPF este de fiecare dată aceeași: Victor Pițurcă, omul despre care, nu în urmă cu mult timp, Dragomir spunea că „este amicul meu de jocuri”.

Sursele ProSport susțin că relațiile dintre cei doi s-au deteriorat în momentul în care președintele Ligii a început să insiste pe lângă selecționer pentru convocarea lui Lucian Sânmărtean la echipa națională: „Mitică îl atacă acum pentru o chestie care s-a întâmplat pe la începutul campaniei pentru Mondial. Dragomir îi tot spunea lui Pițurcă să îl ia la națională pe Sânmărtean, dar acesta nu îl băga în seamă”. Șeful LPF și-a exprimat și public afinitatea pentru talentatul mijlocaș de la FC Vaslui și a început chiar o campanie puternică de promovare a acestuia, ajungând să spună că „dacă ar merge la Barcelona, Sânmărtean ar fi titular”. Sursele din interiorul federației spun că refuzul lui Pițurcă a fost o lovitură în orgoliul lui Dragomir: „Nu știu dacă Mitică are vreun interes la Sânmărtean sau nu. Dar nu i-a picat deloc bine că Pițurcă nu l-a ascultat, deși a insistat de foarte multe ori”.

Joi seară, la DolceSport, antrenorul a dat și indicii în acest sens: „A tot făcut lobby pentru un jucător și probabil că din acest motiv se comportă așa”.

Cine e prietenul lui Gigi? Dragomir e!

Un alt motiv care îl face pe Dumitru Dragomir să îl atace constant pe Pițurcă este legat de prietenia pe care șeful Ligii o are cu Gigi Becali. Explică tot oamenii din anturajul echipei naționale: „Până la întâlnirea de la Amsterdam, când Gigi a venit pe marginea terenului, Becali și Pițurcă nu mai vorbiseră de un an și ceva. Iar Dragomir, prin atacurile repetate la Pițurcă, a vrut să-i arate lui Gigi cât de prieten îi este și că e de partea lui”.

Ce a spus Pițurcă la DolceSport

Despre Mutu: „A fost o distensiune (n.r. – disensiune) cu Mutu înainte de cantonament. În rest, nu am avut probleme cu el. Declarațiile lui nu sunt sunt însă profesioniste. Eu nu dau explicații nimănui. El trebuia să îmi demonstreze în teren, dar nu a făcut-o în cele 20 de minute în care l-am băgat cu Olanda. Îmi doresc ca un jucători chiar dacă intră două minute, să joace pe viață și pe moarte”.

Despre Dragomir: „Aruncă minciuni pe piață ca să intoxice lumea. I-am spus să nu mai vorbească despre mine, dar probabil că din asta se hrănește. Eu nu am salariul mare, Dragomir în schimb da”.

Despre Reghecampf: „El este un coleg mai mic și ar trebui să să fie mai atent cu declarațiile. Eu nu am spus că jucătorii de la Steaua sunt nepregătiți din punct de vedere fizic, ci doar că și-au irosit din forțe”.

Publicat: 30 03. 2013, 10:33
Actualizat: 30 03. 2013, 10:34