Daum ar fi fost istorie! Totul era aranjat pentru venirea lui Zenga la națională. Detalii de la negocierile dintre italian și Răzvan Burleanu: „Conferința de presă era stabilită”

Walter Zenga își va încheia socotelile cu Wolverhampton pe 27 iunie, iar începând de mâine va fi antrenor liber de contract și astfel ar putea reintra în calculele pentru înlocuirea lui Christoph Daum la naționala României, acolo unde a mai fost dorit și anul trecut, dar germanul a fost preferat, în cele din urmă, de Răzvan Burleanu.

Imediat după eliminarea României la EURO 2016, Anghel Iordănescu a fost îndepărtat de la națională, iar printre variantele FRF-ului a fost și Walter Zenga, comentator la turneul final din Franța pentru postul italian de televiziune Rai. Italianul a fost în negocieri avansate cu FRF pentru scaunul de selecționer, totul fiind planificat de ambele părți chiar după terminarea Campionatului European.

  • 7 iulie 2016, data la care Daum a fost instalat la cârma naționalei.

Zenga a dat câteva detalii de la negocierile cu FRF: „Nu că am avut contact cu naționala României. Am vorbit cu ei. Eu eram comentator pentru Rai la Campionatul European și rămăsese să ne vedem sâmbătă la Bordeaux, duminică ne întâlneam și ne întorceam împreună, iar luni făceam conferință de presă. Ei bine, vineri am primit mesaj de la domnul Burleanu care mi-a zis că terminăm discuțiile aici, pentru că aveau altă opțiune. Adică selecționerul Daum”.

Întrebat dacă are resentimente, după ce federația l-a preferat pe Daum, Zenga a recunoscut că este dispus și acum să-i dea acceptul lui Burleanu: „Dezamăgit nu, pentru că, să-ți spun un lucru… nu ești singura opțiune acolo, mereu mai e și altcineva. Din punctul meu de vedere am simțit că puteam face ceva pentru România. Deja am făcut ceva. Când am ajuns la FC Național, după m-am dus la Steaua. Am făcut ceva pentru fotbalul din România. Acum ar fi altceva, pentru că sunt pregătit să fiu antrenor de națională. Nu e ușor să fii selecționer. Trebuie să ai multă experiență”.

Fostul portat a vorbit și despre actuala campanie de calificare la Campionatul Mondial din 2018: „Greu, pentru că în grupă ai o echipă precum Polonia. Dar e greu cu un antrenor care nu se pricepe, care nu știe România, jucătorii, nu știe mentalitatea. Când eu eram antrenor în Divizia A erau Steaua, Dinamo, Rapid, Timișoara, Craiova, echipe cu mare talent. De exemplu, la Steaua era doar un singur străin, Hamutovski. Acum e mai ușor să găsești doi români la o ech[pă și restul străini. Măcar dacă ai străinii ăia, să ai și niște jucători români tineri. E mai bine să mergi pe tineri, decât pe mâna strănilor. Există un schelet (n.r. la na’țională), dar următorul pas e EURO 2020″

Publicat: 26 06. 2017, 18:41
Actualizat: 26 06. 2017, 19:01