„Dacă Răzvan câștigă cu 4-0, nu-l dăm afară ca pe Mircea”

Ionuț Lupescu spune înaintea meciului cu Austria că va fi mai
greu decât cel de la Paris. Oficialul FRF a declart că, dacă
naționala lui Lucescu va juca la fel ca la Paris, atunci victoria e
asigurată.

Lupescu spune ca terenul arată bine.

„Ma așteptam ca gazonul să fie și mai prost, dar este ok.
Ne dorem un teren mult mai bun, probabil că și cei de la Steaua.
Băieții sunt relaxați, dar foarte concetrați. Dacă jucam ca în
meciul cu Franța, avem șanse mari să câștigăm. În Franța a fost un
joc promițător, în fața unei echipe mari. Nu știu câte echipe pot
să atace în Franța. Pe alocuri au fost momente bune”,
a
declarat Lupescu la gsptv.

Lupescu cere ca atacurile să înceteze

„I-am spus lui Răzvan că munca la națională este altceva
decât la club. El face o muncă bună și trebuie să avem încredere.
Echipa naționala nu este o tarabă, un talcioc și totul trebuie să
se oprească la un momnet dat. Răzvan trebuie să se concentreze pe
meciul ăsta, pentru că va fi un meci extrem de greu. Va fi chiar
mai greu decât în meciul cu Franța. E musai să avem trei
puncte”,
a mai declarat Lupescu.

Fostul internațional spune că Lucescu jr are tot sprinjinul
Federației.

„Răzvan rămâne la națională, abia l-am adus. Vă promit că,
dacă batem cu 4-0, nu îl dăm afară ca pe taică-su”, a glumit
Lupescu

În urmă cu 23 de ani, Mircea Lucescu a câștigat cu 4-0 în fața
Austriei, chiar pe Ghencea. Imediat după meci, Lucescu senior a
fost dat afară de la națională!

Publicat: 09 09. 2009, 19:50
Actualizat: 09 09. 2009, 20:24