Cristi Manea a dezvăluit cum a marcat cu Liechtenstein: „I-am mulțumit lui Ianis Hagi!” Ce a spus Andrei Cordea, la debutul în tricoul României

Cristi Manea a reușit să marcheze al doilea gol al României cu Liechtenstein, iar jucătorul celor de la CFR Cluj a dezvăluit cum a ajuns în postura de a înscrie pe Arena Națională.

Apărătorul a subliniat că reușita n-a fost una întâmplătoare și i-a mulțumit lui Ianis Hagi pentru assist-ul grozav.

Duelul dintre România și Liechtenstein a fost Live Video Online pe prosport.ro.

Cristi Manea, după ce a înscris în tricoul României: „Asta am lucrat la antrenament!”

„Suntem foarte fericiți! Am legat două victorii consecutive și să ajungem mai sus în clasament. Este o atmosferă foarte bună și sper să câștigăm în continuare. Asta am lucrat la antrenament, i-am mulțumit și lui Ianis. Era foarte greu să marcăm, pentru că se apărau toți în careu. Este o onoare pentru mine să joc în tricoul României, important este să prestăm un joc bun și Macedonia”, a spus Cristi Manea, la Pro TV.

Fundașul știe de ce jucătorii României au intrat atât de hotărâți să marcheze repede: „Germania este o forță în fotbal, ne-a motivat mult și rezultatul din Islanda. Sper să-i facem bucuroși pe fani cu Macedonia. Va fi cea mai dificilă partidă de până acum”.

„Am vorbit cu Dan Petrescu, m-a felicitat și mi-a spus să nu mă accidentez”, a încheiat jucătorul campioanei României.

Mi-am dorit foarte mult să debutez, sunt foarte fericit. Mă bucur că am debutat și că am jucat 90 de minute. Joc pe orice poziție atunci când vin la echipa națională. Eu vreau să joc pe postul meu, dar dacă domnul selecționer vrea să mă folosească pe altă poziție, joc unde vrea dânsul” – Andrei Cordea

Publicat: 06 09. 2021, 00:30
Actualizat: 06 09. 2021, 01:27