Cosmin Contra sare în apărarea lui Mirel Rădoi, după eșecul dramatic din Armenia: „Sunt foarte multe interese, sunt mulți care vor să impună anumite lucruri”. Sfat pentru selecționerul României

Cosmin Contra (45 de ani), fostul selecționer al echipei naționale a României, a vorbit despre situația primei reprzentative și a actualului selecționer, Mirel Rădoi (40 de ani).

După eșecul dramatic în fața Armeniei, scor 2-3, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, Cosmin Contra a explicat cum este să fii în pielea selecționerului României în astfel de situații.

Mai mult decât atât, fostul selecționer a amintit și despre anumite interese existente la acest nivel și l-a sfătuit pe Mirel Rădoi să se înarmeze cu răbdare și să nu răspundă criticilor.

Cosmin Contra sare în apărarea lui Mirel Rădoi

„Vine un alt antrenor şi se întâmplă acelaşi lucru. N-am văzut declaraţiile, doar ce-mi ziceţi voi. Nu vreau să intru… Am fost acolo şi ştiu cum se simte Mirel, am fost în locul lui şi am păţit acelaşi lucru. Am fost criticat foarte mult, chiar dacă un an întreg România nu a pierdut niciun meci.

Spui un adevăr, cred că ar trebui să fim realişti. Există un schimb de generaţie la echipa naţională, eu adusesem deja jucători de la U21, Mirel continuă, nu e uşor să ai performanţă imediat. Trebuie să fim realişti, chiar dacă nu e nimic pierdut. Rezultatele ne arată că pot fi surprize. Chiar dacă ai pierdut în Armenia, poţi să speri la locul doi. Nu e nimic pierdut, dar trebuie să fim realişti şi să vedem unde suntem în momentul de faţă cu fotbalul românesc. Să spunem lucrurilor pe nume, e foarte, foarte greu ca echipa naţională să se califice la Mondial.

N-am vrut să renunţ la echipa naţională indiferent de moment. Nu înţelegeam aceste critici şi atacuri, au fost multe care nu cred că aveau bază. Până la urmă le-am înţeles, sunt foarte multe interese, sunt foarte mulţi care vor să impună anumite lucruri. Trebuie să te obişnuieşti, să lucrezi cu aceste critici.

Să încerci să te întăreşti, să devii mai bun, mai cerebral. Nu e nimic pierdut, chiar dacă am pierdut două meciuri. Încă avem şanse la locul doi, Mirel trebuie să fie liniştit, să accepte aceste critici. Să-l facă să fie capabil să ia anumite decizii”, a spus Cosmin Contra, la Look Sport.

Publicat: 02 04. 2021, 16:53