Cosmin Contra a explicat relația rece cu Dan Nistor: „Lumea își face o părere greșită despre mine”

Dinamovistul Dan Nistor a prins al doilea val de convocări la echipa națională a României. Jucătorul alb-roșu va face parte din lotul tricolorilor în dubla cu Suedia și Insulele Feroe din preliminariile EURO 2020.

Din cauza problemelor acuzate de jucătorii Răzvan Marin și Paul Anton, selecționerul Cosmin Contra a apelat la serviciile mijlocașului în vârstă de 30 de ani. Inițial, „Guriță” a fost contestat de oamenii din fotbal pentru că nu l-a convocat pe Nistor, iar totul a pornit de la o situație petrecută în urmă cu doi ani, atunci când Contra era antrenorul lui Dinamo, iar acesta le-a cerut oficialilor clubului să se realizeze un schimb între Nascimento de la CFR Cluj și Nistor, mutare care s-a și realizat.

S-a creat între mine și Nistor o problemă care nu a existat niciodată. Din punctul meu de vedere, nu știu dacă și din punctul lui Dan. Dar, din punctul meu de vedere, nu a fost niciodată niciun conflict deschis cu Nistor. S-a luat o decizie în care a fost de acord fiecare parte la momentul respectiv.

Cred că lumea își face o părere greșită despre mine. Nu sunt genul care să țin la ranchiună și nu sunt genul care să privez echipa națională de anumiți jucători dacă merită să fie la echipa națională” , a clarificat Cosmin Contra situația dintre el și Dan Nistor, la Telekom Sport.

Naționala României va intra în lupta pentru calificarea la EURO 2020 pe 23 martie, de la ora 19:00, pe Friends Arena. Tricolorii vor debuta în preliminarii cu selecționata Suediei, în timp ce, al doilea meci va fi pe 26 martie, de la ora 21:45, la Cluj-Napoca, acolo unde România o va întâlni pe reprezentativa Insulelor Feroe.

Lotul complet convocat de Cosmin Contra:

Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 57/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0)

Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj, 7/1), Romario Benzar (FCSB, 14/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 33/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Dragoș Grigore (Ludogoreț, 33/0), Cosmin Moți (Ludogoreț, 14/0), Cristian Ganea (Numancia, 5/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 7/0)

Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul, 3/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 14/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 3/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 40/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 28/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 1/0), Alexandru Mitriță (New York City FC, 6/0), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 27/5), Ciprian Deac (CFR Cluj, 18/3)

Atacanți: George Pușcaș (Palermo, 4/1), Claudiu Keșeru (Ludogoreț, 29/7), George Țucudean (CFR Cluj, 9/3) – accidentat, în locul lui a fost chemat Andrei Ivan (Rapid Viena)

 

Publicat: 20 03. 2019, 08:47
Actualizat: 20 03. 2019, 08:48