Copilul care îl idolatrizează pe Nicolae Stanciu vine în cârje să vadă meciul României cu Canada! Ce a pățit înaintea partidei de pe Arena Națională. EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Naționala României a atras foarte mulți fani mai ales după parcursul peste așteptări de la ultima ediție a Campionatului European. Unul dintre aceștia va face eforturi mari pentru a urmări din tribune duelul cu Canada.

Aflat în cârje, puștiul are parte de o săptămână pe care nu o va uita prea curând. Cu gândul la meciul de vineri, copilul n-a ratat nici întâlnirea cu tricolorii de la Mogoșoaia, acolo unde a luat autografe de la vedetele lui Mircea Lucescu.

Idolul lui Nicolae Stanciu vine în cârje la amicalul dintre România și Canada

Sute de puști i-au sufocat efectiv pe jucătorii României, care în această perioadă pregătesc amicalul cu Canada, iar apoi partida din deplasare cu Cipru, „examen” important în preliminariile Campionatului Mondial.

Unul dintre fanii care ne-a atras atenția a ținut neapărat să-i încurajeze pe tricolori, în ciuda faptului că se recuperează după o perioadă complicată.

„Mi-am rupt piciorul și acum mi-am scos ghipsul”, a mărturisit pentru ProSport suporterul naționalei României, care s-a deplasat cu greutate pe gazonul de la Mogoșoaia. „Mi-am dorit foarte mult și de asta am venit”, a continuat acesta.

Deși se confruntă cu serioase probleme de sănătate, micuțul suporter al naționalei noastre nu va lipsi de pe Arena Națională, sperând să vadă cât mai multe goluri ale României.

Îmbrăcat în tricoul naționalei României, copilul a mărturisit că îl are ca idol pe Nicolae Stanciu, autorul unui gol superb în duelul cu Ucraina de la Euro 2024.

Radu Drăgușin și Andrei Rațiu, ceilalți idoli pentru fanul naționalei României

Aflat la Mogoșoaia pentru a-și umple tricoul cu autografe, puștiul a făcut și un podium al tricolorilor pe care îi simpatizează. Pe locul al doilea l-a pus pe Radu Drăgușin, iar pe poziția a treia a ajuns Andrei Rațiu.

Puștiul a ținut să fie două zile la rând alături de oamenii lui Mircea Lucescu, fiind remarcat și de fotbaliștii care visează să reprezinte România la Campionatul Mondial.

„Să țineți cu echipa națională! Hai, România”, a fost mesajul copilului care poate fi un veritabil exemplu pentru cei care sunt veșnic nemulțumiți.

30.000 de bilete vândute pentru amicalul România – Canada

Deocamdată, peste 30.000 de bilete s-au vândut pentru amicalul dintre România și Canada, iar FRF așteaptă în tribune peste 40.000 de spectatori.

Afișul partidei este unul interesant, având în vedere că oaspeții vor avea destule nume mari în lot, în frunte cu Jonathan David, care a devenit jucătorul lui Juventus în această fereastră de mercato.

Publicat: 03 09. 2025, 22:33