Contra și-a cerut scuze că l-a înjurat pe Pușcaș: „Nu mi-am dat seama, am făcut-o în tensiunea momentului!” Cine trebuia să bată, de fapt, penalty-ul + „Guriță” crede în continuare în calificare

Cosmin Contra, antrenorul nationalei Romaniei, urmareste meciul de fotbal contra selectionatei Norvegiei, din Grupa F a preliminariilor Euro 2020, disputat pe Arena Nationala din Bucuresti, marti, 15 octombrie 2019 ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Cosmin Contra (43 de ani) a reacționat la conferința de presă după egalul dintre România și Suedia, 1-1 pe Arena Națională, iar selecționerul s-a declarat mulțumit de atitudinea arătată de jucători, dar rezultatul e unul dezamăgitor. „Guriță” și-a cerut scuze că l-a înjurat pe George Pușcaș, a anunțat că România va juca la victorie cu Suedia și a dezvăluit cine trebuia să bată penalty-ul, în locul lui „Pușki”.

România – Norvegia s-a terminat 1-1, pe Arena Națională, după ce Mitriță a deschis scorul în minutul 62, iar Sorloth a egalat în minutul 90+2. Contra l-a felicitat pe „Piticul atomic” pentru evoluția sa.

„Trebuie să felicit toți jucătorii. O evoluție foarte bună a lui Mitriță! Îmi cer sczue pentru reacția pe care am avut-o. Nu mi-am dat seama pe moment, am făcut-o în tensiunea momentului. Cred că sunt lucruri care se întâmplă în fotbal. Pentru mine subiectul e închis, și pentru George la fel.

Stanciu trebuia să bată penalty-ul! Pe mine nu m-a deranjat că un jucător își asumă responsabilitatea și a ratat. M-a deranjat că nu s-a respectat ce s-a vorbit înainte de meci. Am vorbit cu George, totul e ok. Mergem înainte împreună.

Sunt dezamăgit de rezultat, dar n-am ce să le reproșez. Am avut penalty ratat, am avut o ocazie imensă a lui Florin Andone. Puteam să liniștim acest joc. Primim un gol în minutul 90… Depindem de noi, dar nu în cea mai mare măsură.

(n.r. – Mitriță) Mi-a cerut schimbarea cu șase minute înainte să o fac. N-am vrut, dar n-a mai putut. L-am ținut până s-a pus pe jos și mi-a cerut-o din nou. Nu erau schimbări prevăzute, dar a trebuit să le fac pentru că jucătorii mi-au cerut acest lucru.

Șansele sunt aceleași (n.r. – de calificare). Ne trebuie un egal în Spania. Cum au făcut egal Norvegia și Suedia, putem să facem și noi, cred eu. Trebuie să ne gândim la meciul cu Suedia momentan. Mă așteptam la mai mult de la spanioli, și cu Suedia, și cu Norvegia. Dar e clar că nu mai sunt meciuri ușoare. Avem doar varianta victoriei și vom juca la victorie”, a spus Cosmin Contra, la conferința de presă.

Publicat: 16 10. 2019, 00:36