Continuă scandalul dintre Gigi Becali și Edi Iordănescu: „Artă, neartă.. dacă e pe bancă Tavi Popescu nu ai cum să câștigi meciuri”

Imediat după ce România a pierdut primul meci din cadrul Ligii Națiunilor, scor 0-2, contra Muntenegrului, un conflict a început între Gigi Becali și selecționerul naționalei.

Totul a plecat de la faptul că patronul celor de la FCSB a fost nemulțumit că „perla” sa, Tavi Popescu, nu a evoluat în partida de la Podgorica. Replica lui Edi Iordănescu nu a întârziat, selecționerul taxându-l pe latifundiarul din Pipera la conferința de presă premergătoare meciului cu Bosnia.

Totuși, Gigi Becali a revenit cu un nou atac la adersa selecționerului, susținând în continuare că Octavian Popescu este cel mai important jucător al României în acest moment.

Gigi Becali: „Artă, neartă.. dacă e pe bancă Tavi Popescu nu ai cum să câștigi meciuri”

Selecționerul a comentat cele spuse, în primă fază, de către patronul celor de la FCSB, replicând că puterea grupului este mult mai importantă decât un singur jucător.

„Nu știu pe cine pune presiune (n.r. Gigi Becali), dar pe mine nu, pentru că nu o resimt. Cu tot respectul, pentru toate opiniile, le respect doar dacă sunt susținute de bun simț. Din punctul meu de vedere, echipa națională poate să răzbată doar prin puterea grupului, un grup solid, puternic mental. Dacă vorbim despre individualități și despre zeci de milioane de euro, cum s-a mai vorbit, vom vedea multe turnee finale la televizor”, a declarat selecționerul la conferința de presă.

Gigi Becali a intervenit la o zi după declarațiile lui Edi Iordănescu și a continuat scandalul cu acesta. Latifundiarul din Pipera consideră că Tavi Popescu este cel mai bun jucător din România și ar merita să evolueze titular la echipa națională.

„Nu spun eu de zecile de milioane… cei ce au făcut promo l-au ales pe Tavi Popescu. De ce l-au ales? E Alain Delon, e Brad Pitt? L-au ales pentru că este cel mai bun jucător din România. Tavi Popescu câștigă meciuri singur, driblează, pasează, dă gol. Ăsta e la ora asta, cel mai bun. Îi transmis lui Edi Iordănescu așa: sub 50 de milioane nu o să iau pe Tavi Popescu. Dacă îl pui pe Mihăilă să joace în locul Tavi Popescu atunci se vede ce antrenor ești. Artă, neartă.. dacă e pe bancă Tavi Popescu nu ai cum să câștigi meciuri. Și așa nu avem mari valori la națională”, a declarat Becali la Sport.ro. 

Publicat: 07 06. 2022, 12:53
Actualizat: 07 06. 2022, 14:37