Continuă războiul rece Piți vs. Steaua!** Bănel a fost pus căpitan după ce s-a spus că nu știe să-și motiveze colegii!

Este clar că între cei de la Steaua și Victor Pițurcă există un război rece. Evenimentele din ultima vreme arată o ambiție a selecționerului de a marșa în unele chestiuni pe care rivalii săi de la Steaua le neglijează.

„La Steaua se face totul pe dos”, cam asta vrea să demonstreze Victor Pițurcă. Pentru amicalul cu San Marino i-a convocat pe Gardoș și Latovlevici, deși aceștia sunt ieșiți din formă. Dar a vrut să le arate lui MM și lui Gigi că dacă la roș-albaștri cei doi sunt rezerve, la el pot evolua titulari. „Lato” ar fi jucat și el, dacă nu s-ar fi accidentat.

Apoi, după ce patronul Stelei a spus că Bănel Nicoliță nu poate fi căpitanul formației antrenate de Levi pentru că nu știe să-și motiveze colegii, Piți l-a pus în premieră căpitan pe stelist la națională! Iar coincidențele nu se opresc aici.

Zilele trecute, Gigi Becali spunea: „Acum câțiva ani am avut de ales între Tătărușanu și Pantilimon. Dar Pițurcă mi-a spus să îl iau pe Ciprian că va ajunge mare. Uite, acum Pantilimon a ajuns la Manchester City”.

Selecționerul a lămurit tot pe teren și această problemă. L-a titularizat pe Tătărușanu, iar pe portarul de la City l-a lăsat pe bancă. Asta ca să arate că nu se abate de la principiile sale.

Publicat: 12 08. 2011, 09:02
Actualizat: 12 08. 2011, 09:03