Ciprian Marica face praf naționala după rușinea din meciul cu Armenia: „Arătăm rău, e o jale totală! E inadmisibil ce se întâmplă”

Ciprian Marica, război total cu fanii lui U Cluj
Vezi galeria foto - 5 poze

Înfrângerea suferită de România în meciul cu Armenia, jucat la Erevan, scor 3-2, aduce un val de critici pentru selecționerul Mirel Rădoi și jucătorii primei reprezentative. Fostul internațional Ciprian Marica este de părere că au fost făcute mai multe greșeli inadmisibile.

Deși au avut meciul în mână până în ultimele minute, eliminarea lui George Pușcaș a dezechilibrat jocul tricolorilor, și armenii au marcat două goluri în 10 minute, în urma unor greșeli făcute de defensiva României.

Ciprian Marica face praf naționala României, după dezastrul din meciul cu Armenia

„Așa se întâmplă când riști. Câteodată îți iese, câteodată nu. A fost o greșeală personală la Pușcaș, n-ai voie să greșești. Pe faza defensivă am arătat rău. Nu întâmplător suntem bătuți. România arată rău. Mă miram de ce nu joacă Pușcaș, Keșeru, sunt ieșiți din formă. Man n-a avut o depășire. Am lăsat un gol fantastic între mijloc și apărare.

De remarcat este acest Cicâldău care apare la finalizare, intră în careu și marchează două goluri. Sunt foarte multe de corectat și nu știu mai repede ce. Am înțeles că Mirel ține la aspectul acesta ofensiv, dar n-avem apărare. Nu suntem atenți la out-uri, Crețu este greu, face penalty, e o jale totală.

Să nu uităm că și în această seară cel mai important jucător al nostru a fost Niță. Nu sunt adeptul acestui joc, care ne costă și ne va costa. E posibil să nu mai avem speranțe de la început pentru calificare. Armenii nu au decât arma contraatacului. E inadmisibil ce se întâmplă, mai ales la acest nivel”, a spus Ciprian Marica, potrivit Pro X.

 

Publicat: 31 03. 2021, 21:26
Actualizat: 31 03. 2021, 21:27