Cine l-a impresionat pe Răzvan Marin după eșecul României în fața Spaniei: „Nu a greșit nicio pasă”

România a fost aproape de un egal cu Spania, în preliminariile Campionatului European din 2020. Tricolorii lui Contra au pierdut însă, scor 1-2, în fața lui Ramos & Co.. Florin Andone a marcat pentru tricolori, iar Sergio Ramos și Paco Alcacer au punctat pentru oaspeți.

La finalul partidei, Răzvan Marin, integralist în partida cu ibericii a recunoscut că nu a prins cea mai bună zi, dar România i-a lăsat o impresie bună.

Poate meritam puțin mai mult după ocaziile pe care le-am avut în final. În prima repriză nu s-a jucat foarte bine. Eu personal nu am făcut un joc foarte bun în prima repriză, a doua repriză mi-am revenit și eu, și-a revenit și echipa și cred că puteam scoate mai mult„, a spus mijlocașul lui Ajax Amsterdam, care l-a analizat pe jucătorul Barcelonei, Sergio Busquets:

Cred că Busquets azi nu a greșit o pasă. Degeaba îi faci presiune că este foarte bine informat dinainte și te scoate din joc foarte ușor. Cred că a doua repriză în ultimele 20-30 minute posibil să fi făcut o figură frumoasă. Tot timpul când am fost copil mi-am dorit să joc astfel de meciuri contra unor echipe foarte bune din Europa sau cu naționala„.

Răzvan Marin a vorbit și despre cum se simte la noua sa echipă, Ajax Amsterdam.

Eu personal sunt bine, cred că din 7-8 meciuri am jucat 5-6 ca titular. Normal că mă afectează când văd că presa din România ia toate prostiile din străinătate și se pun comentarii de pe Twitter și alte chestii de genul ăsta. Dar eu îmi văd de treaba mea și merg înainte, am încredere îm mine și sunt sigură că va fi bine până la urmă. E o grupă grea. Ne vom bate cu Valencia și cu Chelsea pentru calificare„, a mai spus mijlocașul echipei naționale.

Spania este lider în clasamentul grupei F, cu 15 puncte, din tot atâtea posibile, iar România a coborât de pe trei pe patru, cu șapte puncte.

Publicat: 06 09. 2019, 09:26
Actualizat: 06 09. 2019, 09:27