Chivu: „Nu revin la națională!”** Fundașul se simte jignit și acuzat pe nedrept de presa din România și de federali

Revenirea lui Chivu la echipa națională este doar o speculație de presă. Cel puțin așa susține fundașul lui Inter. „Am spus că îmi este dor de echipa națională, dar asta nu înseamnă că voi reveni”, a precizat, ieri, Chivu la plecarea în Italia. Fostul căpitan al tricolorilor spune că decizia sa este definitivă. „Am și eu mândria mea, am fost acuzat în prea multe rânduri și nu vreau să mai fiu jignit pe sănătatea și pe munca mea. Am luat decizia de a nu mai veni la națională”, a mai afirmat Chivu pentru Mediafax.

Speculațiile despre o posibilă revenire a lui Chivu au apărut în urma unui interviu dat de acesta zilele trecute. Fundașul precizase clar că în acest moment răspunsul său este „nu”, dar a lăsat câteva puncte de suspensie la final. De aici și discuțiile, care au creat oarece vâlvă.

„Brazilia, peste Spania”
Legendarul fotbalist brazilian Pele a declarat ieri că naționala Braziliei din anii ’70 a fost mai valoroasă decât actuala echipă a Spaniei, care a câștigat pentru prima dată trei turnee importante la rând: „Brazilia a avut numeroși jucători de geniu, în timp ce Spania nu are decât doi sau trei”.

Articol scris de Adrian ALBU
adrian.albu@prosport.ro

Publicat: 06 07. 2012, 07:50
Actualizat: 06 07. 2012, 07:51