Chivu: „Nu e tragic dacă pierdem”

La finalul ultimului antrenament de dinaintea meciului, căpitanul naționalei a ieșit zâmbitor, glumind cu presa, și a afișat o mină optimistă. „Ne-ați spionat că aveți binocluri!”, i-a certat Chivu în glumă pe reprezentanții mass-media. Pe parcursul întrebărilor, însă, a redevenit serios și chiar iritat în momentul în care a fost adus în discuție subiectul Mutu-Mourinho. „Ne-am obișnuit cu presiunea și dacă nu avem emoții, ni le provocăm singuri la un asemenea meci. Atmosfera se aseamănă cu cea dinaintea partidelor cu Belarus și Albania, nu e nimic special”, a declarat căpitanul, care a avertizat totuși că România va trebui să marcheze în această partidă: „Trebuie să batem tot acasă. Ideal ar fi să jucăm inteligent, să știm când să riscăm și să știm când să fim prudenți. Vrem să ieșim zâmbitori din teren, dar dacă pierdem, viața merge înainte. Nu e o tragedie, însă situația s-ar complica”.

„Mourinho nu e călăul lui Mutu”

Chestionat în legătură cu conflictul dintre Mutu și clubul Chelsea, Chivu a răbufnit: „Nu înțeleg care e problema că l-am apărat pe Adi… Sunt președinte de onoare al AFAN și e normal ce-am făcut. Nu m-am pus contra lui Mister prin acest lucru și nici nu mă cert cu antrenorul. În plus, Mourinho nu e călăul lui Mutu, astea sunt doar speculații“. Fundașul lui Inter nu deplânge starea gazonului, dar admite că era loc de mai bine. „Nu se compară terenurile de la noi cu cele de pe marile stadioane din Europa, însă asta este, nu putem să ne plângem. Să sperăm că va fi bun la ora meciului”, a încheiat liderul naționalei.

Nu va ploua la ora meciului
Veștile meteorologice sună bine pentru ziua de azi. Circa 18-20 de grade Celsius la ora meciului, spun specialiștii, lucru care nu îi convine neapărat selecționerului. Chiar dacă la conferința de presă de ieri, Pițurcă a punctat că îi este indiferent dacă va ploua sau nu în această seară, membrii staff-ului au fost foarte preocupați de starea vremii, primind în fiecare zi de ședere la Constanța prognoza meteo pentru următorele 48 de ore.

 

"Suntem latini, deci tehnici, așa că ne-am dori să nu plouă, cu toate că gazonul prezintă porțiuni mai proaste." – Răzvan Cociș, mijlocaș România


"Chiar dacă nu voi juca, este cea mai plăcută experiență din viața mea. Sper să fiu convocat cât mai des."
– Valerică Găman, fundaș România


"Trebuie să jucăm mai bine ca la Euro. Avem valoare să trecem de Franța și publicul cred că ne va ajuta mult."
– Florentin Petre, mijlocaș România


"Vrem să ne auto-depășim. Putem câștiga această partidă doar cu inima și suntem toți montați să învingem."
– George Ogăraru, fundaș România


"Băieții m-au pus la grea încercare cu șuturile din lovituri libere. Sper că m-am descurcat. Tamaș e un șuteur desăvârșit."
– Costel Pantilimon, portar România

Publicat: 11 10. 2008, 00:02
Actualizat: 11 10. 2008, 08:38