Chivu a fost conștient pe tot parcursul operației

În așteptarea lui Cristi, am vorbit cu doctorul Combi, medicul lui Internazionale Milano. „A fost o operație reușită, Cristian este puternic și o să își revină repede. Azi-dimineață se simțea foarte bine, a mâncat cu poftă câteva croasante. Dar cred că, după plecarea mea, a mai înfulecat și niște paste, deși i-am zis să nu exagereze“, a glumit Combi, cel care l-a ajutat în operație pe profesorul Benazzo. Obișnuiți să recomande o supă sau un croasant după  operație, medicii de aici au fost uimiți de pofta de mâncare a lui Cristi. Dar pentru Chivu, operațiile deveniseră ceva banal. „Prin câte am trecut eu… Sunt călit, mănânc orice, n-am nicio treabă“, râde Cristi, uitându-se cu coada ochiului spre cireșele ascunse de Adelina după perdea.

Deși puțin obosit, după o noapte petrecută cu calmante, Cristi pare detașat de multe griji. Și-a tras un tricou peste fașa care îi va ține imobilizată mâna în următoarele patru-cinci săptămâni. „Așa mult? Păi și la nuntă ce faci?“, îl întreb. În locul lui răspunde Adelina, și ea la fel de glumeață: „O să fie mai greu cu dansul. Și o să mă ridice doar cu o mână, când mă trece pragul!“.  Este radioasă și frumoasă. O surprind cum îl privește pe Cristian, fără ca el să vadă, se uită la el ca la o comoară. Și se vede, cum se zice, din avion că este fericită.

A fost conștient tot timpul

Apropo de nuntă. Cristi și Adelina lucrează și aici de zor la pregătirea evenimentului din 6 iulie. Îl vor perfect. Liste, meniuri, tot felul de amănunte. Acreditări pentru presă și multe altele. „Ai un PR de senzație“, îi zic lui Cristi, arătând cu ochiul spre Adelina. El râde și răspunde mândru „Ade este o SOȚIE de senzație…“. Medicii au fost șocați de ce au descoperit la umărul lui Cristi. „Nu știm cum mai stătea așa, cum te-ai chinuit atâtea luni. Erau praf ligamentele, a trebuit să refacem aproape totul“, i-au spus medicii. Acum, Cristi are în umăr cinci ancore, care țin capsula articulației și care, în timp, vor fi absorbite de organism. Cristi a fost conștient pe timpul operației, anesteziat local și puțin sedat.

Publicat: 25 06. 2008, 00:16
Actualizat: 25 06. 2008, 00:51