Bucureștiul va organiza tragerea la sorți a grupelor Euro 2020! Anunț-surpriză făcut în urmă cu puțin timp, pe Arena Națională

Christian Karambeu, reprezentantul UEFA trimis la București cu ocazia expunerii trofeului Euro 2020 pe Arena Națională, a anunțat că Bucureștiul va găzdui tragerea la sorți a turneului final. Evenimentul va avea loc pe 30 noiembrie 2019.

Karambeu i-a luat prin surprindere pe cei prezenți la Arena Națională cu anunțul său. Legendarul francez le-a urat succes organizatorilor, dar și echipei de fotbal. „Este un mare privilegiu să vin la București. Am plăcerea de a mă reîntâlni cu oameni pe care i-am vazut pe terenul de fotbal. România merită să facă parte din echipa care organizează EURO 2020. România a dat mari talente care evoluează la mari cluburi europene și care aduc mândrie poporului roman. Pe acest stadion (n.r. Arena Națională) vor avea loc patru meciuri de la EURO 2020. Pe 30 noiembrie 2019, la București, se va organiza evenimentul de tragere la sorți pentru EURO 2020. Vă doresc mult succes„, a spus Karambeu, la Pro X.

Capitala României a primit de la UEFA privilegiul de a organiza tragerea la sorți a grupelor turneului final care va fi găzduit de 12 țări. Bucureștiul va organiza patru meciuri de la Euro 2020: trei în grupe și unul din optimile de finală, toate pe Arena Națională.

Evenimentul ar urma să aibă loc la Romexpo.

 

Publicat: 15 03. 2019, 11:37
Actualizat: 15 03. 2019, 13:23