Cine arbitrează Israel – România: un francez de 34 de ani cu care România nu a pierdut vreodată! „E darnic la cartonașe” | EXCLUSIV

Romania's Florinel Coman, right, challenges for the ball with Israel's Dor Peretz during the Euro 2024 qualifying soccer match between Romania and Israel at the National Arena stadium in Bucharest, Romania, Saturday, Sept. 9, 2023.,Image: 804144068, License: Rights-managed, Restrictions: This content is intended for editorial use only. For other uses, additional clearances may be required., Model Release: no, Pictured: Dor Peretz
Vezi galeria foto - 6 poze

Duminică se joacă în Ungaria, la Felcsut, meciul Israel – România care reprezintă o adevărată finală pentru EURO 2024 atât pentru tricolori, cât și pentru adversarii noștri. Dacă Israelul nu câștigă azi cu Elveția, ne este suficientă și o remiză în partida de foc. Ne-am califica la turneul final fără să mai depindem cumva de meciul cu Elveția, de pe Arena Națională! În aceste condiții, orice detaliu legat de confruntarea din final de săptămână are o însemnătate aparte, iar brigada de arbitri delegată de UEFA poate reprezenta un factor major în ce ne așteaptă duminică seară. ProSport îți prezintă cine arbitrează Israel – România și cum îl caracterizează sursele noastre din arbitraj, în exclusivitate, pe „centralul” partidei!

Cine arbitrează Israel – România: talisman din Franța!

UEFA a delegat la meciul Israel – România o brigadă din Franța, care îl are la centru pe Francois Letexier, ajutat de Cyril Mugnier și Mehdi Rahmouni. Al patrulea oficial, Jeremy Stinat. Interesant e faptul că arbitrul trimis de forul continental la centru are în palmares trei întâlniri cu fotbalul românesc, toate la nivel de reprezentativă, iar România nu a pierdut vreodată cu Letexier!

Cronologic, Francois Letexier (34 de ani) a fost prima oară la un meci al unei naționale a României în septembrie 2018. Este vorba de duelul naționalelor de tineret, România U21 – Bosnia-Herțevoina U21 2-0, disputat la Ovidiu, cu tricolorii antrenați atunci de Mirel Rădoi obținând o victorie crucială în parcursul spre EURO 2019 din Italia și San Marino! Florinel Coman, Ianis Hagi, Adrian Rus, Ionuț Radu, Olimpiu Moruțan și Alex Cicâldău sunt tricolorii din lotul lui Rădoi de-atunci care sunt azi în lotul naționalei mari, convocați de Edi Iordănescu!

Roșu pentru adversari din minutul 39!

La doar o lună distanță de meciul României U21, în octombrie 2018, același Letexier conduce partida Lituania – România, duel la seniori, în mandatul lui Cosmin Contra de selecționer, din cadrul Ligii Națiunilor. Tricolorii s-au impus cu 2-1 în deplasare, golul victoriei fiind marcat de Alexandru Maxim în prelungiri! Nicolae Stanciu, Nicușor Bancu, Răzvan Marin, Florin Niță, Denis Drăguș și Florin Tănase sunt fotbaliștii noștri din lotul de la Vilnius care se află și acum în cantonament la Mogoșoaia, pregătind duelurile cu Israel și Elveția.

Al treilea meci românesc avându-l pe Letexier la centru vine din septembrie 2020. Tot în Liga Națiunilor, de data aceasta cu Mirel Rădoi devenit selecționerul seniorilor. A fost 1-1 la București, cu un cartonaș roșu acordat nord-irlandezilor, după două cartonașe galbene, încă din minutul 39!

A arbitrat Supercupa Europei, Man City – Sevilla!

Pentru a înțelege mai exact profilul lui Letexier, ProSport a contactat surse din arbitrajul românesc, cele mai multe dintre acestea mărturisind despre francez:

E un tip foarte promițător în arbitrajul european, nu degeaba a fost delegat la Supercupa Europei de anul acesta, Manchester City – Sevilla! Dar are probleme când situația din teren e foarte tensionată, iar la Israel – România așa se anunță. În sensul în care el este destul de darnic la avertismente, are o medie de aproape 5 pe meci în acest sezon, în toate competițiile unde a oficiat, iar stilul acesta se poate întoarce împotriva lui. Un meci cu agresivitate ridicată îl aduce în postura de a avertiza foarte mult iar de-aici încolo e greu să mai menții echilibrul, totdeauna!”

Clasamentul grupei României spre EURO 2024 și programul meciurilor

  1. România – 16p
  2. Elveția – 15p
  3. Israel – 11 p
  4. Kosovo – 10p
  5. Belarus – 5p
  6. Andorra – 2p

Meciuri rămase de disputat:

  • 15 noiembrie: Israel – Elveția
  • 18 noiembrie: Israel – România, Elveția – Kosovo, Belarus – Andorra
  • 21 noiembrie: Andorra – Israel, România – Elveția, Kosovo – Belarus

Lotul convocat de Edi Iordănescu la echipa națională pentru meciurile cu Israel și Elveția

Portari: Horațiu Moldovan (Rapid București), Ionuț Radu (Bournemouth), Florin Niță (Gaziantep FK)

Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Vasile Mogoș (CFR Cluj), Radu Drăgușin (Genoa), Andrei Burcă (Al-Okhdood), Adrian Rus (Pafos), Bogdan Racovițan (Rakow), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Andreas Dumitrescu (Slavia Praga)

Mijlocași: Ianis Hagi (Alaves), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu), Marius Ștefănescu (Sepsi), Nicolae Stanciu (Damac FC), Răzvan Marin (Empoli), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Marius Marin (Pisa), Darius Olaru (FCSB), Alexandru Cicâldău (Konyaspor), Andrei Artean (Farul Constanța), Valentin Mihăilă (Parma), Florinel Coman (FCSB)

Atacanți: Denis Drăguș (Gaziantep FK), Denis Alibec (Muaither), George Pușcaș (Genoa), Florin Tănase (Al-Okhdood)

Publicat: 15 11. 2023, 11:49
Actualizat: 15 11. 2023, 18:05