Bogdan Vintilă, selecționerul naționalei sub 17 ani, a încercat să explice eșecul de la Turul de Elită: „A fost rușinos”. Viitor incert pentru antrenorul care a fost vag în privința netitularizării lui Ianis Hagi

Naționala sub 17 ani nu a reușit nicio victorie la Turul de Elită din Anglia, unul care îi facilita calificarea la Campionatul European de la finalul lunii mai. Selecționata antrenată de Bogdan Vintilă a marcat un singur gol și a primit șapte, iar în evidență au ieșit nu doar rezultatele slabe, ci și conflictul dintre Ianis Hagi și staff-ul naționalei. Fiul „Regelui” a fost folosit doar un sfert de oră în primele două partide, iar după dezăluirile din presă conform cărora directorul tehnic al FRF, Zoltan Kovacs, i-ar fi imputat mijlocașului eșecurile colegilor săi, a primit banderola de căpitan în ultimul meci și a fost integralist.

Bogdan Vintilă a refuzat să facă orice comentariu pe tema prestației jucătorilor săi, dar la sosirea în țară a vorbit despre înfrângerile naționalei: „A fost un turneu rușinos. Rezultatele nu au fost așa cum mă așteptam. Am ratat calificarea și normal că nu sunt mulțumit. Am plecat optimiști, din păcate primele cinci minute ne-au costat enorm. De acolo ne-a fost foarte greu să revenim”, a declarat acesta.


Ianis Hagi a fost luat în colimator de Zoltan Kovacs după al doilea meci consecutiv pierdut de jucători la Turul de Elită, fiindu-i reproșată atitudinea legată de netitularizarea sa

Vintilă, dat afară de federali?

Despre Ianis Hagi a fost scurt și a preferat să nu intre în detalii în privința netitularizării celui care în mandatul lui Răducioiu, fostul selecționer, era o prezență constantă la mijlocul terenului: „Ianis este un băiat cuminte, un băiat educat, îl cunosc foarte bine. Așa am considerat eu că este normal, să rămână pe bancă la primele două meciuri. Când am considerat că trebuie să joace, a jucat”, a adăugat Bogdan Vintilă. În urma rezultatelor pe care le-a înregistrat cu naționala sub 17 ani, în care Federația Română de Fotbal a investit trei cantonamente în străinătate, postul lui Vintilă pe banca tehnică a selecționatei a devenit incert. O decizie privind înlocuirea sa va fi luată în perioada următoare, dar este dificil de crezut că antrenorul va mai rămâne, dat fiind faptul că a ratat unul dintre obiectivele principale al celor sub 17 ani.

Bogdan Vintilă a preluat naționala U17 la mijlocul lunii noiembrie, fiind prezentat odată cu Mihai Teja, anunțat selecționer al celor de la U21. Între timp, cel din urmă a părăsit FRF pentru un post de principal la Dinamo, de unde a fost demis după cinci meciuri. Naționala sub 17 ani obținuse calificarea la Turul de Elită cu Florin Răducioiu pe banca tehnică.

Rezultatele naționalei la Turul de Elită:

  • România – Slovenia 0-3
  • România – Norvegia 0-2
  • România – Anglia 1-2

 

Publicat: 28 03. 2015, 08:56
Actualizat: 28 03. 2015, 08:57