Bogdan Stancu: „Abia aștept meciul de deschidere de la EURO! Toată planeta va fi cu ochii pe noi”

România s-a impus la limită în fața Lituaniei, scor 1-0. Bogdan Stancu spune că nu s-a așteptat la o replică atât de solidă a Lituaniei.

  • România va disputa meciul de deschidere la Euro 2016, în compania țării gazdă, Franța, pe 10 iunie
  • Tricolorii fac parte din Grupa A la Campionatul European, alături de Franța, Albania și Elveția

România a reușit să câștige amicalul cu Lituania, după un meci în care n-a strălucit însă. A fost nevoie de inspirația lui Nicușor Stanciu, care a deschis scorul cu un șut senzațional de la 25 de metri. Bogdan Stancu spune că a fost surprins de jocul foarte bun făcut de adversari:

„În primul rând, este o victorie, asta este cel mai important. Am întâlnit o echipă a Lituaniei destul de solidă, nu mă așteptam. Prima repriză nu ne-a ieșit, dar în a doua puteam să mai marcăm o dată. Am vrut să înscriu, dar nu am reușit. Eu am mai jucat și în partea stângă, și în spatele vârfului, eu mă simt bine unde decide selecționerul să joc.

Am încredere în mine, aștept și turneul final. De-abia aștept turneul final, meciul de deschidere. Toată planetă va fi cu ochii pe noi”„, a declarat Bogdan Stancu la DolceSport.

 

Publicat: 24 03. 2016, 08:11
Actualizat: 24 03. 2016, 09:19