Bălgrădean are încredere în naționala condusă de Pițurcă: „România va lua șase puncte din dubla cu Turcia și Ungaria”

Portarul echipei Dinamo, Cristian Bălgrădean, a declarat, sâmbătă, că după părerea sa naționala României se va impune în meciurile cu Ungaria și cu Turcia, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Cred că vom lua șase puncte, avem nevoie de două victorii pentru a avea șanse mari la calificare. Le urez multă baftă băieților, eu chiar cred că este posibilă calificarea la turneul final”, a spus Bălgrădean.

El consideră că partida amicală pierdută de Dinamo, scor 2-3, în fața echipei CSM Râmnicu Vâlcea, a fost „un antrenament bun”. „Pentru noi a fost un antrenament bun, nu a contat rezultatul, nici nu ne-am propus să învingem, suntem în pauză competițională și trebuie să pregătim meciurile de campionat. Le mulțumim oamenilor de la Vâlcea că ne-au primit bine, sper că au apreciat spectacolul din teren. La noi a fost vorbă și de oboseală, venim dintr-un cantonament unde se pune accentul pe pregătirea fizică”, a precizat Bălgădrean.

Bălgrădean a vorbit și despre situația atacantului Ciprian Marica: „S-a antrenat cu noi, îl simțim aproape dar știm că este foarte greu de crezut că ar putea rămâne la Dinamo. Nu cred nici că poate semna cu Steaua, până la urmă e dinamovist de-al nostru și nu cred că va merge în Ghencea în cariera de fotbalist. Să nu se înțeleagă că mi-a zis el ceva, face ce vrea, ce știe că e mai bine”.

Mediafax

Publicat: 31 08. 2013, 17:57
Actualizat: 31 08. 2013, 17:59