Axa Chivu-Mutu

Meciul cu Muntenegru, un test util. Vorbesc serios. Bun, lăsați înjurăturile și mergeți mai departe. La nevoie, căutați pe net meciul sau măcar fazele importante ale primei reprize. Nu, nu cele de la poarta lui Lobonț, ci acelea de pe faza noastră de atac. Au fost câteva, chiar dacă majoritatea, în frunte cu Pițurcă, se declară nemulțumiți de calitatea jocului din primele 45 de minute. Urmăriți-i pe jucătorii exponențiali ai echipei: Chivu, în rol de servant, și Mutu la finalizare. Direct pe poartă, decisiv, surprinzător. Nu s-or înțelege ei în afara terenului, dar pe gazon axa Chivu-Mutu a arătat foarte bine. Încă departe de cea formată de Hagi și Răducioiu, dar suficient de prezentă și eficace pentru a ne da speranțe europene. De unde, până acum, Chivu a avut, ca mijlocaș, mai ales preocupări defensive, este de așteptat ca la turneul final să devină jucătorul decisiv în coagularea fazei de atac a naționalei. Și, implicit, omul care-l va pune în valoare pe Mutu.

Publicat: 01 06. 2008, 22:01