„Au făcut copiii noștri dinți”. Seara în care am reînvățat să visăm. 2-0 cu Țara Galilor și viitorul sună bine, după 20 de ani. Cronica meciului

Există momente în viața unor fotbaliști care stabilesc diferența dintre o carieră de succes și una mediocră, dintre o generație care reușește și una eșuată. De un astfel de moment a avut parte și cea mai de perspectivă generație de tineret, din ultimii 20 de ani. A fost seara în care Ianis Hagi, Man, Coman sau Radu au fost la bifurcația de drumuri care să le stabilească viitorul. A fost, de asemenea, seara în care am crezut în coincidențe și în faptul că istoria se poate repeta. În urmă cu 25 de ani, naționala lui Hagi și Popescu avea parte de un moment la fel de decisiv, tot împotriva Țării Galilor. Atunci, Hagi și Răducioiu au marcat și am câștigat meciul în care s-a născut „Generația de Aur”. Era noiembrie 1993 și se obținea calificarea pentru SUA ’94. Hagi și Popescu au fost în tribună vineri seara, la Cluj și au sperat că la 25 de ani de la Cardif, Ianis și ceilalți vor arăta tot cu Țara Galilor că s-a născut o nouă „generație de aur”.

Emoțiile din prima repriză

A fost meciul care a învins recorduri. 20 de ani de la ultima calificare la un european de tineret puteau fi uitați, iar 12588 de spectatori au depășit un record de audiență de 30 ani, pentru „naționala mică”. Cei din teren erau văzuți ca viitoarea sursă de bucurii pentru următorii ani, după atâtea și atâtea dezamăgiri. Contextul era perfect: atmosferă de meci mare, calcule care ne avantajau și galezii veniți cu doar doi titulari din meciul tur. Am început cu tupeul lui Florinel Coman, care a însemnat două șuturi pe poartă și unul deviat în corner (9, 16, 18). Apoi s-a văzut emoția, nesiguranța și graba, specifice apropierii unui moment important. Ianis Hagi a alergat non-stop, Nedelcu a fost ezitant, iar Man și Ivan aproape inexistenți. Era pauză și un 0-0 care ne păstra „în cărți”. Nimeni nu-și dorea asta.

Man și Pușcaș ne-au dus spre Euro

Seara trebuia să fie perfectă, trebuia să fie a puștilor lui Rădoi, iar România a început repriza așa cum trebuia să o facă și în prima parte. Am fost agresivi, curajoși, rapizi, iar asta s-a văzut imediat. Puteam primi penalty la Ivan (40), apoi Radu „ne-a scos”, cu emoții (50), iar Ivan a ratat poarta după ce a driblat portarul (53). Era aproape logic că trebuie să vină și golul, iar reușita cea mai așteptată din partea naționalei de tineret în ultimii 20 de ani a fost opera lui Denis Man (55). O erupție de fericire, mii de steaguri, îmbrățișări în teren și în tribune și „România, România!”, scandat cu toată puterea de peste 12.000 de oameni. Era descătușarea așteptată de toți. Meciul devenise mult mai ușor, Ivan a mai ratat o dată singur cu portarul (56), Radu a menținut scorul (63), iar golgheterul de la U21, Pușcaș, a făcut 2-0, după o acțiune marcă proprie și un șut „bombă” sub transversală (71).

Un punct cu Lietchenstein și ieșim din anonimat

Pe final n-am mai „tremurat”, ca în alte meciuri decisive. Această națională nu vrea să „tremure” și nu vrea să fie o generație ratată. Această generație a trecut testul cel mai important în meciul care le-ar putea schimba viețile. Ianis Hagi și compania au luat-o pe drumul corect, așa cum Gică Hagi și colegii lui au făcut-o în urmă cu 25 de ani tot cu Țara Galilor. Un punct cu Lietchenstein și suntem la Euro, dar mai important decât prezența în Italia și San Marino este că această generație a reînvățat suporterii naționalei să viseze și să se bucure, după mulți ani de dezamăgiri. Pe 12 octombrie, la Cluj, am primit liber să visăm că România va avea din nou o națională de top.