Atacăm Franța? Crăciunescu nu crede în declarațiile lui Iordănescu: „Sunt curios să văd cum vom face asta!”

Fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Crăciunescu nu crede că naționala României poate pune probleme Franței în meciul de deschidere al Campionatului European și este convins că selecționerul Iordănescu nu va folosi o formulă de joc prea ofensivă.

„Dacă Iordănescu spune că vom ataca, aș fi curios s-o văd, pentru că mi s-ar părea o situație inedită în care suntem puși, să atacăm nu prea știm, noi am arătat în ultimul timp că nu prea știm să atacăm și trebuie să fim sinceri, nici nu prea avem cu cine. Meciul pare disproporționat, Franța este o echipă foarte tare, cu jucători în toată Europa fotbalistică, la toate echipele bune, cu excepția Barcelonei, care n-are nici un francez. Din păcate, noi n-avem nici un jucător la o echipă mare în Europa la ora actuală.” a spus Ion Crăciunescu la postul de radio RFI.

Fostul arbitru crede că selecționerul Iordănescu a greșit în momentul în care nu l-a luat pe Alexandru Maxim în lotul pentru Euro 2016.

„N-a avut o bază mare de selecție, trebuie să recunoaștem și lucrul acesta. Eu mi l-aș fi dorit pe Maxim să-l văd în echipa națională. Dacă tot vorbim de atac, poate cu Maxim, deși n-a arătat cine știe ce forță nici el în ultimul timp, Maxim era capabil să mai încânte ochiul. În meciul cu Franța eu mă aștept să facem un joc spectaculos, să arătăm lumii că putem să jucăm și fotbal, că putem să jucăm deschis, indiferent de rezultat, că nu ne cantonăm în apărarea aia în care stăm toți în linia de trei sferturi și numai respingem mingi (…). Mi se pare că nu ne-am prezentat așa de slab cam niciodată cum ne prezentăm acum.” a mai spus Crăciunescu

Meciul de deschidere al Campionatului European, dintre românia și Franța se va disputa în această seară, de la ora 22.00 și va fi arbitrat de o brigada din Ungaria, condusă de Viktor Kassai, cel care va fi ajutat la cele două linii de György Ring și Vencel Tóth.

Mediafax

Publicat: 10 06. 2016, 14:18
Actualizat: 10 06. 2016, 14:19