Arbitru de prestigiu la Bosnia – România! Pe cine a delegat UEFA

Foto: Profimedia (13.11.2025)
Vezi galeria foto - 5 poze

Meciul dintre Bosnia – Herțegovina și România este duelul mult așteptat pentru „tricolorii” lui Mircea Lucescu, partida fiind în grupa de calificare la CM 2026. UEFA a delegat un arbitru de prestigiu la duelul care se va disputa la Zenica, pe englezul Michael Oliver.

Forul european trimite la meciul decisiv al „tricolorilor” un arbitru de top, pe Michael Oliver, englezul de 40 de ani care a oficiat în trecut multe dueluri tari. Disputa are loc la data de 15 noiembrie, de la ora 21:45, pe stadionul „Bilino Polje”.

Arbitru de top la Bosnia – România, meci din preliminariile CM 2026

Cu maximă determinare, jucătorii lui Mircea Lucescu se vor deplasa la Zenica pentru duelul cu Bosnia –  Herțegovina, echipa de pe locul 2 în Grupa H de calificare pentru Cupa Mondială din vara anului viitor.

La „centru” se va afla arbitrul Michael Oliver, englezul de 40 de ani. „Tușierii” acestui meci vor fi conaționalii acestuia, Stuart Burt și James Mainwaring, iar al patrulea oficial al partidei va fi Chris Kavanagh, tot englez.

Brigada este completată tot de doi compatrioți și în cabina VAR. Michael Salisbury și Peter Bankes vor fi cei doi arbitri din camera VAR.

Michael Oliver a mai oficiat partide la nivel de club pentru echipele românești, ultimul fiind pe 26 august 2021, în play-off-ul UEFA Europa League, între CFR Cluj și Steaua Roșie Belgrad.

Totodată, britanicul s-a aflat pe teren la Supercupa Europei din urmă cu trei ani, dintre Real Madrid și Eintracht Frankfurt, meci încheiat cu victoria ibericilor, scor 2-0. Michael Oliver este văzut drept unul dintre vârfurile generației sale de arbitri.

Bosnia – România, meci de totul sau nimic pentru elevii lui Mircea Lucescu

Duelul de pe 15 noiembrie va avea loc la Zenica, acolo unde sunt așteptați mii de suporteri pentru a-i susține pe bosniaci. Naționala României speră să termine pe poziția 2 în Grupa H, iar acest lucru este realizabil doar printr-o victorie în această deplasare.

Pentru a fi siguri de locul 2, „tricolorii” trebuie și să înscrie cât mai multe goluri în partida cu San Marino, pe 18 noiembrie, într-un meci care se va disputa la Ploiești, pe stadionul Ilie Oană, de la ora 21:45. În cazul în care Mircea Lucescu&Co. vor eșua, mai există varianta barajului de UEFA Nations League.

Momentan, clasamentul este dominat de Austria, care are 15 puncte, apoi este Bosnia – Herțegovina, cu 13 puncte, România, cu 10 puncte, Cipru, cu 8 puncte, iar „lanterna roșie” a clasamentului este San Marino, cu 0 puncte.

Publicat: 13 11. 2025, 16:55