Andrei Ivan nu crede că își poate reproșa ceva: „Întotdeauna am făcut asta! Dacă m-aș întoarce în timp, nu mi-aș da niciun sfat”

Andrei Ivan (26 ani) l-a contrazis pe Edi Iordănescu chiar din cantonamentul Universității Craiova, desfășurat în Bulgaria, după ce selecționerul a motivat absența atacantului de la echipa națională din cauza neimplicării totale la prima reprezentativă: „Dacă eu dau mereu 100%, nimeni nu are voie să dea 99%. Cine vine, dă totul sau nu vine. Punct! Ivan are nevoie de un mediu în care să fie un pic mai puțin răsfățat” a fost mesajul lui Edi Iordănescu la ProSport Live.

Andrei Ivan e mulțumit de cariera sa și de cum s-a pregătit de-a lungul ei

Replica lui Andrei Ivan nu a fost una directă, dar a fost una pe măsură. Atacantul a mărturisit că încă de la primul cantonament cu Universitatea Craiova, când avea doar 16 ani, a pus mereu fotbalul pe primul plan, acesta fiind și motivul pentru care nu are nimic să-și reproșeze.

„E o perioadă foarte grea pentru noi, pentru că stăm departe de familii, depunem mult efort, alergăm mult. Îmi amitesc că la 16 ani am plecat în primul cantonament cu Universitatea Craiova, în Antalya. Dacă m-aş întoarce în timp, nu mi-aş da niciun sfat, fiindcă întotdeauna am dat totul pentru fotbal şi pentru Universitatea Craiova”, a declarat Andrei Ivan din cantonamentul Universității Craiova.

Pe lângă răspunsul pentru Edi Iordănescu, golgheterul oltenilor a vorbit despre cele mai frumoase momente pe care le-a trăit în Bănie și a dezvăluit care sunt metodele de a se conecta mai bine la atmosfera meciului.

„Cele mai frumoase momente au fost când am promovat în Liga I şi când am câştigat Cupa României cu Ştiinţa. Nu am superstiţii, dar ascult muzică înainte de meciuri, eu sunt DJ-ul echipei, în general bag muzică, mai mult spaniolă, orice, numai să ne dea o stare mai bună. Ca hobby-uri, urmăresc NBA-ul, îmi plăcea şi încă îmi place foarte mult LeBron James.

O să fie un campionat foarte greu şi trebuie să dăm totul pe teren, îi aşteptăm pe fani de la primul meci să fie alături de noi. În sezonul următor vreau să marchez cât mai multe goluri, să-mi ajut echipa şi să luăm campionatul”, a declarat Andrei Ivan din cantonamentul Universității Craiova.

.

Edi Iordănescu a dezvăluit de ce nu l-a convocat pe Andrei Ivan în preliminariile Campionatului European din 2024: „Nu am timp pentru nimeni, nu aștept pe nimeni”

Invitat telefonic la Prosport LIVE, emisiune moderată de Mihai Mironică, de luni până vineri de la 18:00, în direct pe conturile de YouTube și Facebook ProSport, selecționerul României a motivat neconvoncarea lui Andrei Ivan la ultima acțiune a echipei naționale. Pe lângă argumentele expuse, Edi Iordănescu a precizat că atacantul Universității Craiova are nevoie de un mediu în care să nu mai fie atât de pretejat, cum se întâmplă la clubul patronat de Mihai Rotaru.

„Pentru mine, e foarte importantă mentalitatea. Pentru mine, e foarte important entuziasmul, energia cu care vii. Eu niciodată nu am contestat calităție lui Andrei. Paradoxul este că tatăl meu l-a debutat. Dacă faceți o analiză, o să vedeți că în primele 4 meciuri ale mele la națională a fost în topul celor mai utilizați.În Muntenegru am început cu el titular. Poate să conteste lumea orice, mai puțin că nu am avut încredere în el sau că am avut preconcepții. Eu cred că Andrei Ivan este într-un mediu foarte bun din multe puncte de vedere la Craiova. Sunt condiții bune de lucru, de antrenament, de cantonament, alimentație, vitaminizare, dar, la echipa națională, nu poate avea niciun jucător privilegiul de a avea tratament preferențial, de a avea răbdare cu cineva mai mult decât o are cu alții. Eu mi-aș dori ca el să facă pasul din nou în străinătate. Cred că are nevoie de un mediu în care să fie un pic mai puțin răsfățat, să fie 100% pe picioarele lui, să se responsabilizeze total și să facă pasul către următorul nivel. Nu am nimic personal cu nimeni. Vă spun în premieră. Urmează să am o discuție cu el, pentru că așa a rămas. A rămas ca după această acțiune să am o discuție cu el, dar eu nu am timp pentru nimeni. Nu aștept pe nimeni, iar ceea ce înseamnă la mine procesul de pregătire, implicarea în antrenamente, în jocuri – nu numai la națională, ci și la cluburi – acolo nu mă joc. Dacă eu dau mereu 100%, nimeni nu are voie să dea 99%. Cine vine, dă totul sau nu vine. Punct! Mai departe, concluziile le trageți dumneavoastră. E un jucător care are potențial, sper doar să-și fi găsit înțelepciunea și maturitatea ca să îl și valorifice”, a declarat Edi Iordănescu la ProSport LIVE.

Publicat: 30 06. 2023, 11:01
Actualizat: 30 06. 2023, 23:12