Am fost la Școala lui Cruyff!** ProSport a vizitat singura facultate înființată de un fotbalist: Institutul Johan Cruyff din Amsterdam

Edwin van der Sar, directorul de marketing al lui Ajax și fost mare portar al Olandei, a absolvit cursurile institutului creat de cel mai mare fotbalist olandez din toate timpurile

În apropierea stadionului Olimpic din Amsterdam, la capătul unei străzi care găzduiește zeci de clădiri de birouri construite pe același model, este sediul din Olanda al Institutului Johan Cruyff, o facultate înființată special pentru sportivi de fostul mare fotbalist.

„Nu știu să existe un alt fotbalist sau chiar un alt sportiv care să fi pus bazele unei instituții de învățământ”, spune cu o urmă de mândrie în voce Nils Meijer, managerul Institutului Cruyff. E un tip înalt, cu mult peste medie. E fost sportiv de performanță, jucător de baschet care a ajuns, la un moment dat, în echipa națională a Olandei. Acum lucrează în proiectul lui Cruyff, cel care în noiembrie va împlini 14 ani de existență: „Johan a avut numărul 14 pe tricou, așa că pentru noi e o aniversare specială”.

Ideea venită din propria experiență
Facultatea lui Cruyff are sediul la parterul ultimei clădiri de pe Laan van de Hesperiden. Interiorul e simplu, dar practic. O cameră pentru birouri, una pentru ședințe și o sală de curs pentru masteranzi cu aproape 20 de scaune. În hol îți sare în ochi o bibliotecă în care sunt așezate zeci de cărți de management sportiv sau de antrenorat. Adică lucrurile pe care sportivii de top vin să le studieze la Institutul Johan Cruyff. Ideea unei astfel de școli, una dedicată exclusiv oamenilor care fac sport de mare performanță, a venit chiar din experiența proprie a lui Cruyff: „Ca fotbalist, Johan nu a putut să îmbine școala cu sportul. El nu a avut parte de o educație așa cum trebuie. «E ridicol ca sportivii să nu poată să țină pasul cu studiile», și-a spus și așa a pornit acest proiect. Unul care decurge atât online, cât și offline, față în față”. Iar ideea de bază a lui Cruyff este că sportul și instituțiile care țin de organizarea lui ar trebui să fie conduse doar de sportivi. „Uite, vă dau un exemplu din fotbal. Dacă ești un jucător bun, nu înseamnă că vei fi și un antrenor la fel de bun. Pentru a te transforma în așa ceva, trebuie să ai parte de educație”.

Absolventul van der Sar
La Institutul lui Cruyff, sportivii pot studia managementul și marketingul sportiv, dar și să urmeze cursuri de antrenorat. Edwin van der Sar, faimosul portar al naționalei Olandei, a absolvit anul trecut de aici și acum este directorul de marketing al lui Ajax. Diploma a primit-o chiar de la Johan Cruyff. „El e foarte implicat în acest proiect și își face timp să vină la evenimentele importante”, spune Nils Meijer. Alți absolvenți de marcă ai Institutului sunt Michael Reiziger, fost jucător la Barcelona și AC Milan, sau Bryan Roy, om cu 32 de meciuri în naționala Olandei. Nils se întoarce totuși la van der Sar și povestește despre lucrarea de diplomă a acestuia: „A fost un business-plan făcut despre fundația sa, una care ajută oamenii care suferă de o anumită afecțiune a creierului. Soția sa a avut o astfel de boală și el a pus bazele acestei fundații”.

Numele celor care au absolvit Institutul Cruyff sunt impresionante, asta pentru că școala este făcută pentru elitele sportului olandez sau european. „Sunt anumite criterii. Să fi jucat în echipa națională, de exemplu, sau să fi făcut performanțe notabile în sportul tău”. Fiind o școală privată, fiecare elev trebuie să plătească între 6.000 de euro – pentru cursul de antrenorat – și 10.500 de euro, pentru programul de Master.

O altfel de Școală de Antrenori
„La început, programul pentru dezvoltarea antrenorilor era cu predare în limba engleză. Acum l-am schimbat și este în olandeză”, spune Nils Meijer  (foto mic) despre segmentul care se adresează tehnicienilor, indiferent de sportul din care provin: „Am făcut acest lucru pentru că pe noi nu discutăm aici partea tehnico-tactică. Totul este bazat pe personalitatea antrenorului. Și sunt lucruri profunde pe care nu le poți exprima decât în limba ta nativă”. Oamenii de aici pun accentul pe comunicare, puterea de a conduce un grup și rezistența la presiune: „Lucrurile grele pe care le întâmpină un antrenor în carieră”.

Arbitru
Acuzat de limbaj rasist

Britanicul care va oficia la centru în partida Olanda – România a fost protagonistul unui scandal uriaș în Anglia în urmă cu o jumătate de an. În meciul dintre Manchester United și Chelsea, Mark Clattenburg (foto) a fost acuzat de clubul londonez că l-a numit maimuță pe Jon Obi Mikel, dar Poliția a decis că nu se poate dovedi folosirea acestui limbaj. În urma acestui scandal, Clattenburg a fost reținut trei săptămâni de la delegări pe motiv că starea psihică a acestuia a fost afectată.

Lucescu rămâne la Șahtior!
Site-ul oficial al clubului Șahtior Donețk a anunțat ieri că Mircea Lucescu va continua la campioana Ucrainei pentru următorii doi ani. „Nu am vorbit decât de contract, banii nu au contat. Sunt mulțumit că domnul Lucescu a ales să continue la Donețk”, a declarat patronul lui Șahtior, Rinat Ahmetov. Tehnicianul român în vârstă de 67 de ani este antrenorul campioanei Ucrainei încă din 2004, timp în care a câștigat șase titluri de campion, patru Cupe ale Ucrainei, patru Supercupe ale Ucrainei și Cupa UEFA.

Publicat: 26 03. 2013, 08:44
Actualizat: 26 03. 2013, 08:45