A făcut parte din echipa lui Gică Popescu, iar acum va fi demis sub pretextul rezultatelor slabe. Bogdan Stelea: „Nu știu încă nimic”

  • Bogdan Stelea urmează să fie demis din funcția de selecționer al naționalei U21, după niciun an de la instalalrea sa pe banca tehnică. Pretextul va fi constituit de ratarea calificării la Campionatul European, însă adevăratul motiv din spatele deciziei stă în asocierea lui Stelea cu echipa Gică Popescu din care urma să facă parte la Federație

Pe 20 august 2013, Federația Română de Fotbal anunța pe site-ul oficial schimbarea selecționerului la echipa națională U21. După șapte ani, Emil Săndoi își rezilia contractul pe cale amiabilă, nemulțumit de rezultatele pe care le-a avut de-a lungul timpului la lot, iar locul îi era luat de Bogdan Stelea.

Decizia lui Săndoi nu a surprins, în contextul în care cei mici abia smulseseră o remiză în prima partidă din cadrul grupei 6 de calificare la Campionatul European, scor 2-2 contra celei mai slabe adversare, Insulele Feroe. „Mi-am dorit foarte mult să se întâmple asta. Va fi frumos să fiu selecționer la U21”, a fost prima reacție a lui Bogdan Stelea la instalarea sa pe banca tehnică a naționalei. Surse din cadrul Federației au dezvăluit însă faptul că, la nici un an de la numirea sa ca selecționer la naționala U21, lui Stelea i se caută înlocuitor. Motivul invocat de federali este cel al ratării calificării la Campionatul European. România mai are de disputat două partide în cadrul grupei 6, contra Germaniei și celor din Muntenegru, însă șansele obținerii locului doi sunt teoretice, dat fiind faptul că tricolorii mici urmează să întâlnească liderii grupei.

„Eu nu știu nimic, nu am fost anunțat”

Contactat de ProSport, Bogdan Stelea a răspuns prompt: „Nu știu nimic, nu am fost anunțat. Eu îmi văd de treabă în continuare”. Aceleași surse din cadrul Federației au dezvăluit faptul că adevăratul motiv pentru care se pregătește schimbarea lui Stelea de pe banca tehnică este legat și de faptul că Burleanu nu a văzut cu ochi buni asocierea cu Gică Popescu. Selecționerul urma să facă parte din echipa fostului internațional la Federație, iar în timpul campaniei a fost unul dintre oamenii care l-a însoțit pe acesta prin țară la întâlnirile cu reprezentanții membrilor afiliați: „Pițurcă a fost confirmat. Gâlcă, la fel. Aproape toți selecționerii au primit un telefon de la Burleanu în care au fost încurajați să continue treaba bună. Singurul căruia nu i s-a întâmplat asta a fost Stelea, iar el știe că i se pregătește înlocuirea. Nu a fost bine pentru el să anunțe clar și răspicat că îl susține pe Gică Popescu la președinția FRF, iar asta se întoarce împotriva lui”, a declarat sub protecția anonimatului o sursă de la „Casa Fotbalului”. Rezilierea contractului lui Stelea ar putea fi însă problematică pentru Federație: „S-a tot discutat despre plecarea lui, dar are un contract ferm, iar cea mai bună soluție ar fi rezilierea pe cale amiabilă. În 2016 îi expiră angajamentul, la fel ca lui Pițurcă”, a conchis aceeași sursă.

Am contract la echipa națională până în 2016, așa că rămâne de văzut ce o să fac. Cu domnul Burleanu m-am salutat de două ori, pentru că ne-am întâlnit pe culoarele Federației, și atâta tot
Bogdan Stelea, selecționer U21

Clasament grupa a 6-a

1. Germania 14 puncte
2. Muntenegru 11 puncte
3. România 9 puncte
4. Irlanda 8 puncte
5. Insulele Feroe 1 punct

Ce rezultate a avut Stelea la naționala U21

Muntenegru – ROMÂNIA 3-2 (10 septembrie 2013)

ROMÂNIA – Irlanda 0-0 (11 octombrie 2013)

Irlanda – ROMÂNIA 0-1 (15 octombrie 2013)

ROMÂNIA – Germania 2-2 (19 noiembrie 2013)

ROMÂNIA – Insulele Feroe 3-1 (5 martie 2014)

Meciurile rămase de disputat de România U21

4 aprilie: România – Muntenegru
9 septembrie: Germania – România

Publicat: 26 03. 2014, 13:08
Actualizat: 26 03. 2014, 13:59