54.000 de oameni au urlat: „Demisia! Demisia!”. Cum a reacționat Iordănescu la conferința de presă

La scorul de 0-1, în minutul 87 al partidei România – Finlanda 1-1 (0-0), din penultima rundă a Grupei F a preliminariilor pentru Europeanul din 2016, cei 54.000 de spectatori prezenți pe Național Arena au declanșat un cor de fluierături și au început să strige: „Demisia!”

Reacția fanilor a venit pe fondul unei căderi inexplicabile a elevilor lui Anghel Iordănescu, după golul primit în minutul 67. Fără idei și fără capacitatea de a stăpâni jocul la mijlocul terenului, Sânmărtean și colegii lui le-au dat ocazia nordicilor să declanșeze contraatacuri în mare viteză. Toate s-au încheiat cu ocazii mari de a marca, iar în minutul 87, după ce Pukki l-a driblat fin pe Chiricheș și a încercat să-l lobeze pe Tătărușanu, publicul, exasperat de jocul slab al naționalei, și-a exprimat nemulțumirea și i-a strigat lui Iordănescu: „Demisia!”. Totul a fost salvat de golul lui Hoban în minutul 92.

La conferința de presă, prima întrebare pentru Anghel Iordănescu a fost legată de scandările din tribună. „Cred că a fost o reacție firească după ce suporterii noștri au venit în număr mare și au împins echipa de la spate. Noi am greșit față de ei. După ce am primit golul, i-am dezamăgit. Ne credem scuze pentru ce s-a întâmplat, dar suntem convinși că putem în Faroe”, a spus selecționerul.

Publicat: 08 10. 2015, 23:35
Actualizat: 09 10. 2015, 09:00