41 de jucători liberi de contract și-au încercat norocul la o selecție a federalilor. Trei dintre ei au mers cu trenul 15 ore și mai apoi au parcurs pe jos patru kilometri pentru a fi văzuți de Belodedici și Vlădoiu

Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu AFAN, a organizat marți o selecție a fotbaliștilor români liberi de contract. 41 de jucători s-au prezentat din toate colțurile lumii la Centrul de Fotbal Buftea. Dintre ei, doar 24 vor juca sub titulatura de „naționala jucătorilor fără contract” într-o serie de meciuri de pregătire din luna februarie.

E imposibil să nu crezi că te-ai întors în timp pe drumul care duce spre Centrul de Fotbal Buftea. Imaginea este dezolantă, iar dacă la asta se adaugă și o vreme capricioasă, anul 2015 pare departe. Marți, Federația Română de Fotbal și AFAN a organizat o selecție pentru jucătorii români care nu au în prezent niciun angajament. Veniți alături de mamă, de tată, de soră sau de iubită, din Cluj, Craiova, Sibiu sau Jibou, la ora 9:00, 41 de fotbaliști au ascultat discursul lui Aurel Țicleanu, coordonatorul proiectului: „Haideți, că până la 11 vreau să terminăm selecția!”. Pe jumătate adormiți, după o noapte lungă în care au dormit fie prin mașini, fie în trenuri, fotbaliștii liberi de contract s-au echipat și au jucat în două meciuri, cu unicul scop de a-i impresiona pe Țicleanu, Belodedici, Vlădoiu și Tăbârcă.

Niciun nume important din Liga 1 nu s-a prezentat la acțiunea federalilor, majoritari fiind jucătorii din ligile județene. Mulți au fost încurajați din tribune de părinți zgomotoși, atenți la fiecare mișcare a lor: „Al meu e fan Ronaldo. Îi spun mereu să se intereseze ce mănâncă jucătorul ăla, să-i dau și eu, că nu mai știu ce să-i gătesc”, a povestit una dintre figurile materne.

Nu știm mare lucru despre ce se va întâmpla aici. Am citit anunțul pe site-ul AFAN și am venit. Sperăm să fim lămuriți.
Haiduc Marius, jucător liber de contract


Cei 41 de jucători liberi de contract au fost împărțiți în patru echipe: „Nu ținem cont de scor, ne uităm la jucător”, le-a transmis Aurel Țicleanu fotbaliștilor. Fotograf: Alexandru Hojda


Pe un frig de ianuarie, jucătorii fără vreun angajament au îndurat drumuri lungi în speranța că vor semna în curând un contract cu o echipă. Fotograf: Alexandru Hojda


La finalul lunii va începe cantonamentul pentru jucătorii fără contract. În cele trei meciuri vor fi urmăriți de diverși impresari. Este prima inițiativă de acest fel realizată în România. Fotograf: Alexandru Hojda

Drum de 15 ore cu trenul, apoi pe jos aproape patru kilometri

Brândușă Raul, Brândușă Mihai și Haiduc Marius au fost printre jucătorii cel mai ușor de reperat de către federali. Și încă din mașina reporterilor care mergeau spre Centrul de Fotbal Buftea. Au fost singurii care, după 15 ore de mers cu trenul de la Jibou, județul Sălaj, au parcurs pe jos distanța de 3,5 kilometri de la Gara Buftea până la terenurile de fotbal. 45 de minute au mers aceștia, pe finalul drumului unul dintre ei fiind luat în mașină de Țicleanu.

„Am dormit la cușetă, e totul în regulă”, au povestit aceștia când au ajuns la destinație. Speră să nu se întoarcă acasă în afara lotului de 24 de jucători aleși în națională.


Cei trei jucători din județul Sălaj au atras privirile tuturor, fiind singurii care au mers pe jos spre Centrul de Fotbal Buftea. Fotograf: Alexandru Hojda


Aurel Țicleanu, coordonatorul naționalei jucătorilor liberi de contract, a oprit în dreptul celor trei fotbaliști și, având un singur loc liber în mașină, s-a oferit să-l ducă la terenuri pe Brândușă Mihai (foto, mijloc). Fotograf: Alexandru Hojda


Un sfert de oră mai târziu, ceilalți doi jucători au reușit să ajungă la Centrul de Fotbal Mogoșoaia. A urmat încălzirea pentru ei, pe care oricum și-au făcut-o pe drum, vreme de aproape o oră. Fotograf: Alexandru Hojda

Publicat: 28 01. 2015, 10:42
Actualizat: 28 01. 2015, 10:43