Moruțan, OUT de la FCSB după doar un an? Ofertă în direct pentru Becali: „Acum îl sun!”. Unde poate ajunge „perla”

Olimpiu Moruțan (19 ani) poate pleca de la FCSB după doar un an de când a sosit la gruparea roș-albastră. Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoșani, club care l-a vândut pe Moruțan la FCSB, l-ar vrea înapoi, din vară, după ce acesta nu a reușit să se impună la vicecampioana României. Moruțan a fost protagonistul unui gest care a stârnit uluiala băncii FCSB la meciul cu FC Voluntari, 2-2.

Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a sesizat criza în care se află jucătorul și vrea să-i ofere fostului său angajat o mână de ajutor și îi propune o ofertă lui Gigi Becali.

„Nu am văzut meciul, pentru că nu am fost în țară, dar am citit comentariile. Îmi pare foarte rău pentru el. Chiar vreau să-l sun și o să o fac pentru că vreau să aflu care este viața lui, ce se întâmplă. Dacă ar fi după mine, eu acum i-aș întinde o mână și l-aș invita să vină la Botoșani din vară. Dar trebuie să vorbesc foarte serios și cu domnul Becali. Să vedem care ar fi cea mai bună soluție ca Moruțan să joace.

L-aș lua înapoi ca să joace. Dar, asta ar însemna că eu ar trebui să-mi fac din vară echipa pe o așa structură ca el să aibă loc. Pentru că acum dacă vine, nu are loc. Dar, de la vară ar fi altceva. Pentru că este un mare fotbalist, numai că văf că pe zi ce trece el este tot mai nebăgat în seamă”, a spus Iftime, la DigiSport.

Olimpiu Moruțan a fost introdus pe teren de Mihai Teja în minutul 46, la începutul reprizei a doua, iar acesta a șocat câteva minute mai târziu, când a cerut schimbare, deși FCSB epuizase deja toate mutările pe care le putea face. De altfel, Iftime a remarcat și în direct la ProSport LIVE forma slabă prin care trece Moruțan.

„(n.r. întrebat dacă regretă că nu joacă Moruțan)Tare mult! Pănă la urmă e o vină colectivă. Din păcate nu a reușit Olimpiu să trateze cu foarte mare atenție să se impună în cele 20 de minute și a dărâmat și ultimele speranțe, e din ce în ce mai greu. FCSB pierde pentru că acest copil nu joacă, pierde mult!”, a spus Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani, în direct la ProSport LIVE.

Publicat: 03 03. 2019, 13:35
Actualizat: 03 03. 2019, 15:08