Momentul în care durul Cristiano Bergodi a început să plângă, în direct, în studioul televiziunii! Motivul pentru care italianul s-a emoționat teribil

Cristiano Bergodi saluta galeria dupa meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si CFR Cluj, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Superbet Arena-Giulesti din Bucuresti, luni 25 septembrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Cristiano Bergodi, antrenorul italian în vârstă de 59 de ani de la Rapid București, s-a emoționat în direct la televizor.

Momentul în care durul Cristiano Bergodi a început să plângă, în direct, în studioul televiziunii! Motivul pentru care italianul s-a emoționat teribil

În timpul unei emisiuni televizate, Cristiano Bergodi, știind că mama sa îl urmărește din Italia, a dorit să îi transmită un mesaj. Și-a început discursul în limba italiană, însă nu l-a putut duce la bun sfârșit pentru că s-a emoționat și chiar i-au dat lacrimile.

Ulterior, Cristiano Bergodi a explicat că, ajunsă la vârsta de 83 de ani, mama lui locuiește singură, dar de îngrijirea ei se ocupă fratele antrenorului.

Totodată, italianul a dezvăluit că mama lui urmărește absolut tot ce face antrenorul la Rapid și chiar îl trage la răspundere câteodată în chestiuni legate de fotbal.

„Da, m-am emoționat pentru că ea stă singură. Se bucură. Înțelege limba română. Se uită la meciuri și îmi explică ce face echipa, ce nu face!”, a spus Cristiano Bergodi, potrivit Digi Sport.

De ce s-a întors Cristiano Bergodi la Rapid

Cristiano Bergodi a mărturisit că vrea să se răzbune după ce Rapid a retrogradat, în mandatul său, în anul 2015.

„Din păcate, în 2015, am venit aici 50 de zile și am avut doar opt meciuri. Pentru mine era o misiune aproape imposibilă, aveam o echipă cu mulți străini, nu foarte valoroși. În primele cinci meciuri am jucat bine, însă apoi nu mai puteam pierde niciun meci.

Însă, am pierdut la CFR Cluj și am retrogradat. Am venit cu optimism și mi-ar fi plăcut să salvez Rapidul, deoarece în 2007 am câștigat Supercupa și am avut o perioadă în care m-am îndrăgostit de această echipă.

Chiar dacă am antrenat multe echipe în România, m-am îndrăgostit de Rapid. Suporterii nu au făcut niciodată ceva rău împotriva mea. Când am retrogradat, am stat la baza sportivă cu suporterii, erau și ei distruși…

Rapid mi-a rămas în inima. Am revenit pentru că vreau să răsplătesc încrederea suporterilor, pentru că și ei mi-au dat ceva!”, a spus Cristiano Bergodi, potrivit sursei citate.

Publicat: 17 10. 2023, 18:56