Momentul adevărului! Asociația suporterilor lui FCSB a trimis o cerere către MAPN pentru a afla cine are dreptate în „războiul Stelelor”

Nou însființata asociație a suporterilor lui FCSB, intitulată „Asociația Salvați Steaua”, a făcut un prim pas pentru a afla adevărul în „războiul” dintre FCSB și CSA Steaua. Asociația „Salvați Steaua” a trimis o cerere către Ministerul Apărării Naționale.

Asociația „Salvați Steaua” a fost înființată, recent, de liderul Peluzei Nord FCSB, Gheorghe Mustață, și avocatul Virgil Boglea.

Asociația suporterilor lui FCSB a trimis o cerere către MAPN

A.S.S. a trimis către MAPN o scrisoare prin care cere mai multe informații pentru a afla cine are dreptate în conflictul dintre FCSB și CSA Steaua. Printre informațiile de interes public cerute de „Asociația Salvați Steaua” se numără modalitatea prin care Asociația Centrală a Armatei a dobândit personalitate juridică în anul 1947, precum și actul juridic prin care, în aprilie 1998, secția de fotbal a CSA a fost transferată către Asociația Fotbal Club Steaua București.

Gheorghe Mustață, război cu Peluza Sud

Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord a FCSB-ului, se războiește cu Peluza Sud a CSA Steaua.

Acesta a emis un comunicat oficial prin care răspunde acuzațiilor lansate de ultrașii din Peluza Sud a CSA Steaua, iar Gheorghe Mustață a făcut referire la banii încasați de pe bilete, deplasări, coregrafie și alte facilități asigurate de echipa lui Gigi Becali.  ProSport a publicat comunicatul liderului Peluzei Nord exact așa cum a fost scris, cu greșeli gramaticale.

„O vorbă din bătrâni ne învață că înțeleptul cedează primul. 

Prin urmare nu o sa mai stau să vă reamintesc lucruri știute de toată suflarea ultras! 

Nu o sa va reamintesc frustrările care v-au făcut să plecați din Peluza Nord, frustrări care nu au avut nici o legătură cu viața ultras și „independența” voastră!

Nu o să vă reamintesc beneficiile pe care le-ați avut cât timp ați fost la Nord și nici beneficiile pe care le-ați avut alături de Nord când erați deja mutați la sud!

Nu o să vă reamintesc că deplasarile cu avionul au fost inventate și susținute de un grup care face parte cu mândrie din Peluza Sud (prăduitori)!

Nu o să vă reamintesc despre un lider al unui grup important din Peluza Sud (prăduitori) care a solicitat in numele peluzei locuri în avionul echipei la deplasările „imposibile”! Când erați deja la Sud!

Nu o să vă reamintesc că ați beneficiat de bilete gratuite la derby-uri, uneori chiar am acceptat să spun că le-ați cumpărat de la mine pentru ca să le puteți vinde și să vă ajutați tovarășii aflați la grea încercare!

Nu o să vă reamintesc că timp de 15 ani mulți dintre voi ați participat și ați beneficiat de zeci de mii de bilete, sute de deplasări și coregrafii primite gratis!

Nu, nu o să reamintesc ce a fost! Știu că prin simpla mutare în altă peluză ați devenit imaculați și totul a dispărut din CV-ul vostru!

Și nici nu o sa vorbesc de perioada care a început în 2017 cu noua echipă a armatei!

Nu o sa încep acum să povestesc de business gândit de afaceriștii stadioanelor (AS 47) care au ajuns de râsul suporterilor/clubului prin încercarea lor disperată de a controla (printre altele) toate abonamentele/biletele! Nu o să vorbesc cum au fost potoliți inclusiv de club în ședințe și cu notificări legale!

Nu o să vă povestesc nici cum noii afaceriști ai stadioanelor (AS 47) au dat un comunicat în care negau anumite discuții dintre noi și din doua telefoane au lăsat capul jos și au scos comunicatul de pe facebook / instagram!

Nu o să vă povestesc acum de „afaceriști’ din Peluza Sud (prăduitori) surprinși de alți steliști prin birourile de la club cu mici afaceri (agenții de turism, catering, mâncare pentru echipă, etc.)!

Nu o să povestesc acum de steliștii urmăriți, amenințați pentru că scriau pe S.L. sau nu vă elogiau cu vorbe frumoase acțiunile! Sau de „no name-uri” care nu au dat în viața lor o palmă și amenință suporterii pe net cu fapte de vitejie!

Nu o să povestesc de susținerea voastră pentru colegi care au dat cu subsemnatul la poliție trimițând persoane la pușcarie (ultrași din alte peluze sau chiar din peluza pe care cu mândrie o susțineti) –  prăduitori!

Nu o să mă apuc să povestesc de numeroși membri Peluza Sud (prăduitori) care au legătură cu structurile represive ale statului (poliție, capitala și ale structuri)! Asta face parte din legile fenomenului? Ce vor spune frații voștri de la CSKA sau NEC Nijmegen când vor afla despre legăturile voastre cu structurile pe care vă bazați?

Nu o să mă apuc să vă reamintesc cum un membru fondator al peluzei voastre (prăduitor) mi-a trimis poliția acasa acuzându-mă în direct că urmăresc „no name-uri” pe acasă! 

Nu o să vă amintesc acum că ați declarat în direct că v-am hărțuit mereu și cum ați plătit oameni să vă „ajute”! 

Nu o să fac toate astea pentru că în Peluza Sud (prăduitori), dacă trecem peste frustrările unor iubitori de fapte în spatele tastaturii și „amenințători” de Facebook, sunt persoane deosebite pe care le respect și care știu ce înseamnă viața reală! Persoane cu care se poate sta de vorbă, băieți de ispravă care au înțeles să lase în urmă aceste frustări și să mergem mai departe fără a ne face probleme între noi!

Nu o sa fac toate astea pentru că vă înțeleg problema care o veți avea când veți povesti celor tineri și crescuți numai în Sud despre voi și tot ce ați fost si sunteți, pentru că s-ar putea să vadă că sunteți exact la fel ca cei pe care îi acuzați!

Și nu în ultimul rand, conform raportului MAPN publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, echipa pe care o susțineți este una nou înființată (da înființată nu reînființată) în 2017! 

Sigla echipei pe care cu drag o sustineți NU apare în istoria CSA 1947 – 2003!  

Palmaresul 2003-2017 (perioada cu mii de kilometri parcurși, zeci de mii de metri de materiale folosite pentru coregrafii și milioane de lei plătiți DOAR DIN BANII NOȘTRI pentru a fi lângă echipă) nu se stie unde este, procesul nefiind finalizat!

Stadionul pe care îl considerați al vostru, se află în proprietatea statului și în administrarea MApN, motiv pentru care este deschis oricărei echipe care îndeplinește condițiile legale să joace acolo. Voi nu aveți puterea să acceptați sau nu ce echipă  va juca acolo!

Toate astea îmi dau dreptul să folosesc când vreau numele echipei pentru care am cântat toți umăr la umăr: Steaua București!

Pentru mine (și de astăzi pentru multe alte peluze) sunteți o peluză de prăduitori (cu mici excepții)!

Mustață – Steaua București, Liga I”, a fost mesajul transmis de liderul Peluzei Nord a FCSB.

Publicat: 16 07. 2020, 19:03
Actualizat: 22 07. 2020, 15:11