Moment istoric! Nicolae Stanciu îi depășește pe Cornel Dinu și Mirel Rădoi! „E titular cu Irlanda de Nord”. Ce se întâmplă cu George Pușcaș și Răzvan Marin? EXCLUSIV

Discurs emoționant al lui Nicolae Stanciu înainte de dubla cu Belarus și Andorra! Căpitanul României a impresionat pe toată lumea
Vezi galeria foto - 5 poze

Cele două partide ale echipei naționale din aceste zile, cu Irlanda de Nord și Columbia, au menirea de a-i furniza selecționerului Edi Iordănescu o serie de răspunsuri esențiale în pregătirea EURO 2024 și pentru configurarea lotului României la turneul final din Germania. În paralel, cele două amicale vor modifica tabloul all-time al tricolorilor la nivel individual, oferind câtorva fotbaliști un moment istoric! Nicolae Stanciu îi depășește pe Cornel Dinu și Mirel Rădoi! Ce se întâmplă cu George Pușcaș și Răzvan Marin?

ProSport îți prezintă într-un material special cu informații în exclusivitate impactul acestei acțiuni a naționalei asupra ierarhiei istorice a tricolorilor privind numărul de meciuri pentru echipa națională de seniori, o cursă fascinantă în care jucătorii de azi încep să răstoarne topurile fixate cu decenii în urmă!

Firește, formatul competițiilor la nivel internațional este diferit în prezent față de anii ’70-’80, ba chiar propune mult mai multe meciuri, prin apariția Ligii Națiunilor, spre exemplu, decât regăseam în calendarul echipelor naționale din anii ’90 și 2000. Este și acesta un motiv esențial pentru care e mult mai ușor azi, din postura de tricolor, să avansezi în topul celor mai selecționați fotbaliști români all-time.

Moment istoric! Nicolae Stanciu îi depășește pe Cornel Dinu și Mirel Rădoi! „E titular cu Irlanda de Nord”

Cu 66 de meciuri pentru România până în acest moment, căpitanul Nicolae Stanciu, care „va juca împotriva Irlandei de Nord în această seară din postura de titular”, potrivit surselor ProSport, va ajunge la borna 67 și, cum aproape sigur va prinde minute și împotriva Columbiei, marți, va putea încheia acțiunea din martie cu 68 de apariții sub tricolor.

Ceea ce va constitui un moment istoric! Asta pentru că Nicolae Stanciu îi depășește pe Mirel Rădoi și Cornel Dinu, foști internaționali dar și selecționeri!, fiecare cu câte 67 de meciuri pentru România, dar și pe Gabriel Tamaș, fundașul aflat pe aceeași poziție în clasament până acum cu Rădoi și Dinu.

Cu 68 de selecții, Stanciu îl va egala pe Constantin Gâlcă și se va opri, pentru moment, până la cele două amicale ale României din iunie și partidele din grupa EURO 2024, pe locul 22 all-time la acest capitol important!

George Pușcaș sare peste Dobay și Zoli Crișan. Răzvan Marin, egal cu Prodan iar Ianis, cu Dică!

Anunțat AICI titular în exclusivitate de ProSport pentru meciul de diseară cu Irlanda de Nord, George Pușcaș va ajunge astfel la 41 de apariții pentru România. Îi va egala pe Arena Națională pe câțiva jucători esențiali din diferite perioade ale istoriei tricolore. Ștefan Dobay, Zoltan Crișan și Radu Nunweiller! Dacă va prinde minute și cu Columbia, Pușcaș le va amenința poziția lui Aurel Țicleanu și Lajos Sătmăreanu, fiecare cu 42 de selecții.

Cu 52 de selecții până în prezent, mijlocașul Răzvan Marin are mari șanse, dacă o să joace atât împotriva Irlandei de Nord, cât și a Columbiei, să ajungă pe locul 41 all-time! Cu 54 de meciuri în dreptul său, i-ar egalat pe Florentin Petre și regretatul Daniel Prodan.

Ianis Hagi, cu 31 de meciuri până azi, îi va egala aproape sigur pe Nicolae Dică, Liviu Ciobotariu și Iosif Petschovschi, fiecare dintre aceștia având 32 de meciuri pentru România strânse în carieră.

Publicat: 22 03. 2024, 13:00
Actualizat: 22 03. 2024, 14:10