Moment incredibil în Liga 1! L-au scos accidentat de pe teren, dar cei de pe ambulanță nu au vrut să-l ducă la spital: „Nu ai acte? Hai că facem în felul următor, că nu e urgență, nu moare”

Viitorul a învins în deplasare, cu 2-1, pe FC Voluntari, în etapa a 16-a a Ligii 1 Betano, dar meciul a avut parte și de momente incredibile.

Aissa Laidouni, jucătorul ilfovenilor, s-a accidentat și a fost înlocuit în minutul 15 cu Deac. Medicul echipei s-a hotărât să-l trimită cu ambulanța la spital, însă s-a produs un episod halucinant. Doctorul de pe ambulanța prezentă la partidă nu a vrut să-l preia pe jucător până când acesta nu a arătat un act de identitate. Fundașul francez de 21 de ani, având gura bandajată, a fost supus unor întrebări, iar plecarea spre o unitate specializată întârzia. „E o problemă? Vă dau eu buletinul meu!”, a spus o persoană din staff-ul gazdelor. „Nu, trebuie al lui!”.

Fotbalistul a fost întrebat dacă are asupra sa vreo legitimație, iar acesta a dat din cap negativ, neputând vorbi! „Hai că facem în felul următor, că el nu e urgență, nu moare”, a venit replica, chiar din partea delegatului celor de la Voluntari, care a continuat: „Putem să stăm, mergem după meci să luați documentul și apoi ne ducem la spital. Altceva nu avem ce să facem…”.

Apoi, s-a găsit soluția: „În telefon nu are nicio poză după pașaport, după buletin?”. Întrebarea și-a găsit răspunsul și într-un final s-a demarat spre spital.

Publicat: 26 11. 2018, 12:42
Actualizat: 26 11. 2018, 12:50