Mititelu, încolțit!** Universitatea Craiova a intrat în insolvență

După ce a pierdut gratis toți jucătorii, Adrian Mititelu se luptă acum pentru a nu pierde și dreptul de administrare asupra clubului.
Adrian Mititelu a reacționat imediat după ce un cotidian local a susținut că a pierdut dreptul de administrare a clubului, iar Tribunalul Brașov a numit ca administrator provizoriu al firmei Casa de Insolvență Transilvania. „Faptul că a fost numit un administrator judiciar provizoriu face parte din procedurile Legii 85 de insolvență. Judecătorul sindic a menținut în continuare dreptul de administrare al Consiliului de Administrație al SC Fotbal Club U Craiova SA”, se pretinde într-un comunicat remis ieri de clubul oltean.

„Eroare judecătorească”
„Starea de insolvență se datorează unei erori judecătorești, în sensul că o datorie de aproximativ șase miliarde de lei vechi, din anul 1997, a societății SC Universitatea Club Fotbal SA a fost considerată ca fiind a SC Fotbal Club U Craiova SA, deși documentele demonstrează în mod evident contrariul”, este apoi explicată situația.

Publicat: 18 08. 2011, 03:00
Actualizat: 18 08. 2011, 03:00