Mitică Dragomir anunță cine îi ține în brațe pe „câini”: „Știu sigur că Nicolae Badea face niște cheltuieli pentru Dinamo, inclusiv la hotelul meu” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal Mitică Dragomir a confirmat, în cadrul ProSport LIVE, că fostul acționar Nicolae Badea o finanțează în continuare pe Dinamo, cu toate că nu mai are de mult timp nicio obligație în acest sens.

După preluarea clubului de către Pablo Cortacero, care s-a făcut nevăzut aproape imediat, clubul Dinamo a rămas exclusiv în grija DDB-ului. Membrii boardului fac constant lobby pe lângă oamenii cu posibilități materiale pentru a contribui la cheltuielile zilnice ale clubului, printre ei numărându-se și Nicolae Badea.

Mitică Dragomir a confirmat că acesta se implică financiar la Dinamo și a spus că a făcut cheltuieli inclusiv în hotelul său.

Mitică Dragomir nu crede că Nicolae Badea o va prelua pe Dinamo

Cu toate că Nicolae Badea scoate bani din buzunar pentru clubul său de suflet și chiar se implică în deciziile administrative, Mitică Dragomir crede mai degrabă că acesta nu are de gând să revină în mod oficial la cârma lui Dinamo. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal consideră că omul de afaceri se implică din dragoste pentru culori și grație faptului că „nici nu are ce face cu atâția bani”.

Știu sigur că Nicolae Badea face niște cheltuieli pentru Dinamo, inclusiv la hotelul meu. Nu știu dacă va lua Dinamo înapoi, are posibilități, dar nu știu dacă o să o ia. El o ajută de ceva timp. E un tip deștept, am lucrat alături de el când era conducător la Dinamo. Am avut o relație de prietenie cu Badea. Nu puteam să îl refuz dacă mă ruga ceva, la fel nici el pe mine. Are decență, e un om serios. E un gentleman.

Eu cred că nu se întoarce, dar îi ajută pentru că are foarte mulți bani. Nici nu are ce face cu atâția bani. A iubit și a ajutat Dinamo, la fel și Nețoiu, Borcea… Ăștia au fost dinamoviști!”, a declarat Mitică Dragomir în cadrul ProSport LIVE.

 

 

Publicat: 16 09. 2021, 20:50
Actualizat: 16 09. 2021, 23:05