Mirko Pigliacelli revine la Craiova! Călătorie cu peripeții pentru portarul italian

Mirko Pigliacelli a plecat în Italia când s-a oprit campionatul, iar goalkeeperul a stat în carantină din cauza faptului că țara sa natală a fost printre cele mai afectate din Europa.

După ce autoritățile au ridicat restricțiile, Mirko Pigliacelli a părăsit Italia pentru a se alătura lotului antrenat de Cristiano Bergodi, noul antrenor al Craiovei.

Mirko Pigliacelli revine în Craiova

Mirko Pigliacelli va ajunge în cursul zilei de sâmbătă în Craiova, toate acestea după un drum plin de peripeții. Goalkeeperul italian a a fost nevoit să schimbe mai multe avioane, plecând vineri după-amiază de pe aeroportul ”Fiumicino” din Roma, anunță Fanatik.

Goalkeeperul Craiovei are parte de o adevărată aventură pentru a reveni la echipa pregătită de Cristiano Bergodi după criza provocată de noul coronavirus care l-a blocat într-o localitate lângă Roma.

Mirko Pigliacelli a plecat vineri de pe aeroportul ”Fiumicino” din Roma și a aterizat în Frankfurt. Italianul a dormit o noapte în Germania, iar de acolo va lua o cursă spre Lisabona. Din Portugalia va zbura către București, iar apoi direct spre Craiova cu o mașină trimisă de oficialii din Bănie.

Mirko Pigliacelli va sta în carantină 14 zile

Asta nu e tot! Mirko Pigliacelli nu se va putea alătura direct coechipierilor săi de la Universitatea Craiova și va intra în carantină pentru o perioadă de 14 zile, urmând ca apoi să se antreneze cot la cot cu elevii lui Cristiano Bergodi.

 

 

 

Publicat: 09 05. 2020, 11:17