Mirel Rădoi nu duce lipsă de oferte! Prima reacție a antrenorului după ce a fost demis de la Al Tai: „Am mutat presiunea pe cluburi! Le-am dat lista cu jucători”

Mirel Radoi reactioneaza in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si Petrolul Ploiesti, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, sambata 15 octombrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Mirel Rădoi a fost dat afară de la Al Tai după numai patru luni petrecute la cârma formației din Arabia Saudită, însă fostul selecționer al României nu duce lipsă de oferte și se pregătește deja de următorul pas în carieră.

Mirel Rădoi nu duce lipsă de oferte după ce a fost demis de la Al Tai

În ciuda faptului că nu a obținut rezultate satisfăcătoare pe parcursul acestui sezon nici în prima parte a stagiunii, la Universitatea Craiova, nici în a doua jumătate, în Arabia Saudită, tehnicianul român susține că nu duce lipsă de propuneri și ar avea deja două variante din Emiratele Arabe Unite și una din Qatar.

În acest moment, Rădoi le-a transmis cluburilor interesate care sunt doleanțele sale pentru următorul sezon și așteaptă să primească aviz favorabil din partea uneia dintre echipe pentru a putea lua o hotărâre definitivă.

„Nu, cu siguranță nu vom bate pasul pe loc, pentru că avem și alte oferte, eu și staff-ul meu. Două (n.r. – oferte) din Emirate și una din Qatar. Aici, în Arabia Saudită, îți e mai ușor să lucrezi, pentru că de la anul vor fi 8 jucători străini. În Emirate sunt 5. Dar nu depinde doar de mine unde voi fi din vară, am mutat presiunea pe cluburi. 

Celor de aici, dar și celor care mă mai vor le-am dat lista cu jucătorii pe care mi-i doresc. Primul club care va face mutările, cu acela vom semna. Criteriul nu e financiar, ofertele pentru mine sunt cam pe-acolo, dar vreau să văd care e clubul mai serios în raport cu strategia, cu transferurile”, a spus Rădoi, pentru GSP.ro.

  • 13 meciuri a avut Mirel Rădoi la Al-Tai, dintre care 4 victorii, 4 egaluri și 5 înfrângeri

Mirel Rădoi, dat afară după ce a pierdut împotriva lui Cristiano Ronaldo

Mirel Rădoi a fost dat afară de la Al Tai cu trei etape înainte de finalul campionatului în Arabia Saudită, iar meciul care i-a pecetluit soarta fostului selecționer al României a avut loc chiar împotriva celor de la Al Nassr, scor 0-2.

Cristiano Ronaldo „a contribuit” și el la demiterea românului: portughezul a marcat primul gol al formației sale în duelul cu Al Tai.

Cu o rundă înainte de a ceda pe teren propriu cu Al Nassr, echipa lui Mirel Rădoi a pierdut absolut inexplicabil împotriva celor de la Al Batin, ultima clasată din Saudi Pro League, în deplasare, scor 3-4, cu toate că în minutul 28, formația fostului selecționer al României conducea cu scorul de 3-0!

Publicat: 18 05. 2023, 10:46