Mircea Rednic, supărat înaintea meciului cu Poli Iași: „De ce mă înjură de mamă, de familie?” Antrenorul celor de la UTA Arad și-a vărsat nemulțumirea

UTA Arad a obținut doar un punct în primele trei etape din Superliga. Jucătorii „Bătrânei Doamne” au remizat cu Oțelul Galați, 1-1, în debutul campionatului, și au pierdut cu CFR Cluj, 1-3, și Hermannstadt, 1-2.

Mircea Rednic, supărat înaintea meciului cu Poli Iași: „De ce mă înjură de mamă, de familie?” Antrenorul celor de la UTA Arad și-a vărsat nemulțumirea

Odată cu venirea lui Mircea Rednic, suporterii aveau așteptări mari pentru sezonul 2023-2024, mai ales că atunci când a salvat echipa de la retrogradare, „Puriul” a anunțat că dorește să se lupte pentru accederea în play-off. Însă, rezultatele au întârziat să apară, așa că fanii și-au vărsat nemulțumirea. Reacție care l-a deranjat teribil pe Mircea Rednic și i-a condamnat pe susținătorii lui UTA pentru injuriile pe care le-au adresat către jucători și membrii staff-ului.

„M-a deranjat cum s-au comportat. OK, spui ce te doare, dar n-ai voie să înjuri de familie! Se uită ușor când faci lucruri bune, așa e în România.

Înainte să ajung la autocar, eu am făcut poze cu suporterii, iar un fan în vârstă mi-a zis să nu ripostez, că o să se ia de mine. Dar n-am ripostat, am întrebat de ce mă înjură de mamă, de familie, de ce înjură jucătorii? Nu suport ca după trei etape să faci asta”, a declarat Mircea Rednic la conferința de presă premergătoare meciului cu Poli Iași.

Mircea Rednic promite victoria în meciul cu Poli Iași

Antrenorul celor de la UTA nu este speriat de victoria obținută de Poli Iași în runda trecută, 3-1 cu Farul Constanța, și este de părere că Leo Grozavu și elevii săi au profitat de o conjuctură favorabilă. De asemenea, Mircea Rednic este convins că echipa sa, ajutată de aportul fanilor, poate obține prima victoria din această ediție a Superligii.

„A fost o conjunctură favorabilă pentru Iași. Ați văzut cu ce echipă a început Farul… Mulți jucători noi, care n-au mai jucat împreună, pe ei îi interesa mai mult să se califice, să treacă de Urartu, de-acolo vin și banii, toate eforturile s-au făcut în scopul ăsta.

Dacă Hagi ar fi jucat cu echipa completă, altul era rezultatul. Asta nu înseamnă că Iași nu are jucători cu calitate, au adus și doi fotbaliști cu experiență, Ciobanu și Bordeianu. Leo organizează bine echipa, au agresivitate, calitate în față. Dar jucăm acasă, trebuie să ne impunem și să câștigăm cele 3 puncte”, a mai spus Mircea Rednic.

Înaintea meciului direct, de vineri, 4 august, de la 18:30, Live Video Online pe ProSport, UTA Arad ocupă locul 14, cu un singur punct acumulat, în timp ce Poli Iași se află pe poziția a zecea, cu 3 puncte.

Publicat: 03 08. 2023, 17:31