Mircea Rednic nu-l iartă pe Ionuț Negoiță: „M-au făcut comisionar, căpușar, dar ‹Salvatorul› nu mai voia să bage bani”

Mircea Rednic nu-l iartă pe Ionuț Negoiță, fostul său colaborator de la Dinamo, pe care-l taxează de câte ori are ocazia. „Puriul” este noul antrenor al lui Dinamo, însă a recunoscut că nu mai este dispus să aducă bani de acasă, așa cum s-a întâmplat în ultimul mandat în „Ștefan cel Mare” pentru că nu a fost apreciat.

Tehnicianul în vârstă de 59 de ani este „ofticat” de faptul că a împrumutat echipa cu bani de acasă, în perioada în care Ionuț Negoiță refuza să mai investească, însă lumea l-a vorbit de rău.

S-a speculat faptul că jucătorii erau aduși de fiica sa, Luana Rednic, iar acest lucru îl legau pe antrenor de câștigarea unor comisioane, dacă jucătorii erau vânduți.

Mircea Rednic nu vrea să mai aducă bani de acasă la Dinamo

În 2019, Mircea Rednic a împrumutat clubul Dinamo cu aproximativ 350.000 de euro, într-un moment în care jucătorii erau neplătiți de luni de zile. Fostul acționar al clubului, Ionuț Negoiță, nu mai dorea să investească niciun ban în club și lăsase clubul de izbeliște. „Câinii” au întors banii antrenorului, însă acesta nu s-a simțit respectat pe măsura efortului făcut în acea perioadă.

„Nu mai vin cu bani de acasă, că nimeni nu a apreciat. Că tot Rednic a fost făcut comisionar, căpușar. ‹Salvatorul› a zis că nu mai dă bani și nu mai puteam lua licența. Am adus 350.000 de euro. Eu am avut de pierdut. Am adus euro, am primit lei. Am stricat un depozit, nu mai zic nimic.

E un moment delicat, în astfel de momente trebuie să fii alături de acest club și acești suporteri. Nu știu exact cine mai e în lot, ce probleme sunt, de mâine, când voi fi la Săftica la antrenament, voi începe evaluarea lotului. Este cel mai dificil moment în care am venit la Dinamo. Nu se pune problema de baghetă magică, ci de muncă, de încredere. Obiectivul e salvarea de la retrogradare, trebuie să fim realiști. Nu ne batem la play-off. E dureros, dar ăsta e obiectivul. Fanii m-au sunat, au trimis mesaje, și ei așteaptă. Filosofia mea e simplă: avem mingea, atacăm toți. Pierdem mingea, ne apărăm toți. În ultima perioadă s-au apărat 3-4, în rest trimiteai taxiul după ei. Eu sunt foarte exigent”, a declarat Mircea Rednic, miercuri

Publicat: 29 09. 2021, 19:58
Actualizat: 29 09. 2021, 19:59