Mircea Lucescu și Gică Hagi au ținut o lecție după moartea lui Ilie Balaci: „Suntem un popor invidios”. Reproșurile celor două simboluri ale fotbalului românesc

Mircea Lucescu și Gică Hagi au avut un discurs asemănător după moartea lui Ilie Balaci, cel despre care s-a spus că nu a fost prețuit pe măsura calităților sale. Cei doi „titani” au ținut o lecție românilor, iar cuvintele sunt dureroase.

Imediat după moartea lui Ilie Balaci, Mircea Lucescu a susținut că în societatea românească nu există răbdare și că toate lucrurile bune se șterg cu buretele imediat: „Ca și cu Gică Hagi, suntem extrem de pretențioși cu numele. Uitați-vă ce se întâmplă și cu Halep! Așteptăm ca aceste nume să facă miracole. N-a existat niciun moment răbdarea de a-i trata ca pe niște începători în meseria asta de antrenori.

Atunci când au terminat poate și ei s-au grăbit, dar nu cred asta. Se distruge într-o fracțiune de secundă, dar se construiește greu și în ani. Absolut tot. Mai ales aici, la fotbal, unde te confrunți mereu cu 20 de caractere diferite”, a spus Mircea Lucescu pentru DigiSport.

„În străinătate este mai ușor, pentru că acolo ești tratat ca antrenor și atât, nu se mai caută ce ai făcut înainte. Suntem extrem de pretențioși cu cei care trec de la cariera de jucător la antrenorat. Nu are nicio legătură una cu alta. Problema este a invidiei, că noi suntem un popor de oameni foarte invidioși. Când Balaci a revenit la Craiova, mai erau alți 10 care doreau să fie acolo și care erau convinși că erau mai pricepuți ca Ilie. El n-a suportat criticile, mai ales cele de la olteni, care erau răutăcioase”, a mai spus Mircea Lucescu, la Digi Sport.

La rândul său, Gică Hagi i-a dat dreptate lui Mircea Lucescu: „Noi românii avem probleme, nu știm să ne prețuim valorile, nu știm să fim lângă jucătorii mari, să le creăm un cadru. Totul pleacă de la invidie! Cât timp trăiește, avem această problemă cu oamenii. Abia după ce nu mai sunt printre noi începem să-i ridicăm în slăvi. Atunci când nu mai contează!”, a spus și Gică Hagi pentru sursa citată.

lie Balaci, unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români, a murit, duminică, la vârsta de 62 de ani. „Minunea Blondă”, cum îl știu mulți, s-a născut pe 13 septembrie 1956. S-a lansat la clubul să de suflet, la U Craiova. Talentul pur l-a adus rapid în prima ecchipă, debutând la seniori 1973, la 16 ani. În același an și-a îndeplinit un alt vis. A câștigat primul titlu. Nu s-a oprit aici. A rămas la Craiova 12 sezoane, iar ulterior s-a transferat la Dinamo, alături de colegul său din Bănie, Rodion Cămătaru.

Doi ani a evoluat pentru bucureșteni, dar nu a reușit să câștige vreun trofeu, deși Dinamo avea o echipă de excepție, antrenată de Mircea Lucescu. În 1988, din cauza unei accidentări la genunchi a fost nevoit să-și încheie cariera de fotbalist. Ilie Balaci a îmbrăcat tricoul echipei naționale de 65 de ori și a marcat 8 goluri.

Publicat: 22 10. 2018, 10:55
Actualizat: 22 10. 2018, 13:05