Mircea Lucescu, înapoi pe bancă? Un club din străinătate se pregătește să intre la negocieri, după ce vicepreședintele l-a inclus în proiect. Totul depinde de alegerile interne | EXCLUSIV

Mircea Lucescu ar putea reveni pe bancă, după ce în urmă cu câteva zile a demisionat de la Dinamo Kiev. Chiar dacă a anunțat inițial că se retrage din antrenorat, declarație asupra căreia a revenit, „Il Luce” caută un angajament nou, tot ca tehnician principal.

Un club din străinătate este dispus să mizeze totul pentru aducerea lui Mircea Lucescu, însă mutarea depinde de alegerile interne. ProSport vă prezintă planul prin care Beșiktaș dorește să-l instaleze ca antrenor.

  • Mircea Lucescu a mai antrenat-o pe Beșiktaș în urmă cu două decenii, mai exact perioada 2002-2004.

Mircea Lucescu, înapoi pe bancă? Este dorit la Beșiktaș de către candidatul cu cele mai mari șanse de a deveni noul președinte al clubului

Mircea Lucescu nu ar spune nu unei reveniri în Superlig, campionat în care a făcut istorie pe banca lui Galatasaray. Antrenorul de 78 de ani este dorit la Beșiktaș de către vicepreședintele Emre Kocadag, care intenționează să candideze pentru funcția de președinte la următoarele alegeri.

Oficialul turc l-a inclus în proiectul său pe care îl va prezenta în fața consiliului general clubului. Mutarea ar urma să se realizeze prin intermediul lui Sergen Yalcin, fostul director tehnic care se află în relații excelente cu Mircea Lucescu.

Sergen Yalcin (51 de ani), fost mijlocaș ofensiv, este o figură emblematică a „vulturilor negri”, pentru care a marcat 80 de goluri în 296 de partide, majoritatea dintre acestea sub comanda lui Lucescu.

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe data de 2 decembrie. Emre Kocadag, apropiat lui Yalcin, este favorit să le câștige.

Emre Kocadag (stânga), candidat pentru postul de președinte la Beșiktaș, alături de Sergen Yalcin, posibilul viitor director tehnic și apropiat al lui Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu și Sergen Yalcin ar urma să lucreze împreună la Beșiktaș, sub conducerea lui Emre Kocadag. Negocierile, o formalitate

Totul pare să decurgă conform planului, pentru Mircea Lucescu. Legendarul antrenor român este dispus să reia colaborarea cu Yalcin, care l-a mai dorit în câteva rânduri, mai ales după ce a izbucnit războiul din Ucraina, însă Lucescu a ales să-i rămână loial lui Igor Surkis, într-o perioadă dificilă.

Instalarea pe bancă ar urma să se producă la începutul anului următor, în funcție și de parcursul echipei, ceea ce nu reprezintă o problemă pentru Mircea Lucescu, care nu a ezitat să afirme că îi surâde o perioadă de repaus.

Emre Kocadag, personaj asociat cu Beşiktaş de câţiva ani, şi-a anunțat intenţia de a candida la preşedinţie. S-a întâmplat după meciul cu Gaziantep FK, din urmă cu două săptămâni, pregătind astfel scena pentru lupta electorală.

Beşiktaş se află într-un moment critic. Fără trofeu din 2021, de la câștigarea Superlig, suporterii sunt tot mai acizi la adresa conducerii, motiv pentru care așteaptă o transformare radicală.

Sergen Yalcin a fost director tehnic la Beșiktaș în sezonul 2020-2021. Își dorește să revină în club, însă doar cu Mircea Lucescu pe bancă. Sursă foto: Profimedia
  • Burak Yilmaz este antrenorul lui Beșitaș în acest moment. Rolul său a fost văzut, de la început, de intermediar
  • 129 milioane de euro este valoarea lotului de jucători de la Beșiktaș

Mircea Lucescu, retras pentru câteva ore pentru a nu-l supăra pe Igor Surkis

După înfrângerea cu Shakhtar Donetsk cu scorul de 1-0, Mircea Lucescu a surprins pe toată lumea, inclusiv pe patronul lui Dinamo Kiev, Igor Surkis. Pentru a nu-l supăra pe finanțator, a anunțat că se retrage din fotbal.

Câteva ore mai târziu, „Il Luce” a făcut un pas în spate și și-a reconsiderat afirmația, spunând că va lua o pauză și nu poate trăi fără sportul care l-a consacrat.

„Dacă sănătatea îmi va permite să continui, voi continua. Nu mă îngropați!”, a declarat ulterior Mircea Lucescu.

În fapt, a fost o retragere doar din Ucraina.

„Nu sunt atât de sigur că e momentul de final. Era momentul în care trebuia să iau o decizie, sunt de trei ani aici, am prins perioada războiului, am rămas, am încercat să construiesc o echipă nouă.

Jucătorii noi plecau, cred că am făcut multe lucruri importante pentru fotbalul ucrainean. Acum, a venit un moment în care trebuia să mă gândesc la cineva mai tânăr, care să aibă o relație mai apropiată cu tinerii jucători.

Decizia o luasem dinainte, mi-era greu și din punct de vedere sentimental, când țineam momentele de reculegere în perioada războiului. Poate pentru ucraineni nu e așa, dar pentru un străin e mai greu”, a declarat Mircea Lucescu la câteva ore, la DigiSport, după ce ucrainenilor le-a spus că se retrage.

Publicat: 05 11. 2023, 21:13
Actualizat: 06 11. 2023, 01:16