Ministrul sportului Eduard Novak și-a ales favorita dintre Ungaria și România: „E o chestiune interesantă această treabă!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Ministrul sportului Eduard Novak a vorbit, în cadrul ProSport LIVE, despre simpatiile sale la nivel de țară, în contextul în care are origini maghiare, însă reprezintă sportul românesc. Acesta s-a declarat împărțit, dar spune că țara noastră îi este puțin mai apropiată sufletește decât Ungaria.

Oficialul a recunoscut că întrebarea lui Victor Vrînceanu l-a pus pe gânduri și a spus în cele din urmă că sufletul său este împărțit între Ungaria și România. Cu toate acestea, Eduard Novak a ținut să precizeze că la meciul de fotbal dintre cele două reprezentative „tricolorii” au avut parte de un procent puțin mai mare de simpatie din partea sa.

Ministrul sportului a reprezentat România ca ciclist la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, unde a câștigat medalia de argint în cadrul probei de urmărire individuală pe 4.000 de metri, pe Velodromul Izu.

Ungaria sau România? „Sunt împărțit!”

Ministrul Eduard Novak, care are origini maghiare, a recunoscut că simpatiile sale sunt împărțite între Ungaria și România. Oficialul a ținut să precizeze că în sport îl interesează în primul rând performanța.

Eduard Novak nu s-a ferit să vorbească despre simpatiile sale la nivel de reprezentare națională, în contextul în care are origini maghiare, dar reprezintă sportul din țara noastră atât ca practicant, cât și ca ministru.

Ministrul care a reprezentat România și ca sportiv spune că este împărțit între cele două țări. „E o chestiune interesantă această treabă, dacă mă simt mai român sau mai ungur. De când mă știu am reprezentat România, dar acasă vorbesc în maghiară. Sunt împărțit. Îmi place în Ungaria, am prieteni din copilărie români. Cel mai important este mesajul sportului, care trebuie să fie performanța. Când a jucat România cu Ungaria la fotbal am ținut mai mult cu România”, a conchis Eduard Novak.

Publicat: 14 09. 2021, 22:43
Actualizat: 15 09. 2021, 18:48